Profesor de la Timişoara, în topul mondial al specialiştilor în informatică. E singurul din România inclus în listă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Emil Precup FOTO UPT

Revista CDO Magazine a anunţat lista din 2022 a liderilor academici în domeniul ştiinţei datelor. Radu-Emil Precup, de la Universitatea Politehnica din Timişoara, singurul din România inclus în această listă care include 76 de nume.

Radu-Emil Precup,  în prezent directorul Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara, este unul dintre specialiştii recunoscuţi la nivel mondial. În 2015, acesta a fost desemnat cel mai bun din lume în domeniul automaticii. 

Revista CDO Magazine a anunţat lista din 2022 a liderilor academici în domeniul ştiinţei datelor, iar Radu-Emil Precup este singurul din România inclus în această listă care include 76 de nume.
 

Revista CDO Magazine a fost creată pe baza simpozionului anual CDO and Information Quality Symposium, organizat de MIT School of Management, în parteneriat cu International Society of Chief Data Officers şi ComSpark. Revista oferă informaţii privind managementul şi analiza datelor considerate ca nucleu al erei digitale.
 

“Potrivit organizatorilor topului, în actuala eră digitală, ştiinţa datelor a apărut ca o disciplină importantă. Odată cu apariţia domeniului, numărul mentorilor şi liderilor din sector a crescut. Aceşti lideri academici remarcabili deschid drumul cu date inovatoare şi concepte bazate pe analize. Îşi folosesc abilităţile pentru a oferi valoare semnificativă şi rezultate din lumea reală. Aceşti lideri academici excepţionali inspiră următoarea generaţie de oameni de ştiinţă ai datelor şi, mai important, îşi fac timp să colaboreze, să ofere îndrumări şi să transmită informaţiile obţinute şi experienţa academică”, au transmis cei de la Universitatea Politehnica din Timişoara.


Alţi doi români stabiliţi în SUA sunt pe listă
 

În top mai sunt prezenţi doi români, însă stabiliţi în SUA: Ion Stoica, membru de onoare al Academiei Române, profesor la UC Berkeley Computer Science Department, şi Matei Zaharia, profesor de informatică la Stanford University. Cei doi sunt co-fondatorii companiei americane Databricks, o companie IT americană creată în 2013, cu o valoare de piaţă de 38 de miliarde de dolari.
 

“Radu-Emil Precup se ocupă cu studiul şi reabilitarea unor structuri şi echipamente capabile să asigure conducerea sistemelor fără intervenţie umană. Echipa pe care o conduce a publicat, în perioada 2010 – 2014, 122 de articole în domeniul automaticii, pe ramura controllers, control şi tuning, iar scrierile lor au fost citate în alte aproximativ 500 de lucrări din întreaga lume”, susţin cei de la UPT.
 

Radu-Emil Precup, a fost ales, în 2018, membru corespondent al Academiei Române, Secţia de Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei.

Vă mai recomandăm să citiţi:
 

Universitatea Politehnica din Timişoara întinde o mână de ajutor refugiaţilor din Ucraina: 120 de locuri de cazare

Universitatea Politehnica din Timişoara, la 100 de ani. Deviza rostită de Regele Ferdinand: „Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul care domneşte într-însa“

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort