Premieră în Banatul Montan. Se deschide cea mai mare bibliotecă dintr-o comună de la poalele Muntelui Semenic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa 3 Compas de la Văliug FOTO Facebook/Dan Pascariu

Cea mai mare bibliotecă dintr-o comună de la poalele Muntelui Semenic se va deschide, sâmbătă, la Văliug. Aceasta va fi pusă la dispoziţia oaspeţilor Casei 3 Compas, o cabană deschisă pentru persoane cu nevoie speciale.

În zona turistică Văliug-Crivaia, în apropierea lacului Gozna, a fost amenajat un loc special pentru persoane cu dizabilităţi şi categorii defavorizate. Cabana dispune de 12 camere, cu o capacitate de cazare de 35 de persoane, sală de sport şi terasă pentru activităţi outdoor, o piscină interioară şi saună. Indeea îi aparţine lui Dan Pascariu, care a iniţiat şi Asociaţia Trei Compas.

El a luat o casă din Văliug şi a transformat locaţia într-un loc ideal pentru organizarea de tabere pentru copii.

GALERIE FOTO DE LA VĂLIUG

„Îl ştiam pe fostul proprietar al casei de la Văliug, am aflat că vrea să vândă. Am văzut o oportunitate, am cumpărat casa şi m-am gândit din start să fac un centru multifuncţional dedicat persoanelor din categorii sociale defavorizate. Adică, copii din centrele de plasament, copii cu dizabilităţi. Ideea era ca acest centru să se autosusţină din activităţile culturale sau tabere. Am amenajat camerele pentru 35 de locuri de cazare. Sunt camere timp cabană, cu paturi supraetajate”, a declarat Dan Pascariu.

Sursa Facebook Dan Pascariu

"Nu va funcţiona ca o unitate de turism”

Arhitect de meserie, specialist atestat de Ministerul Culturii, Dan Pascariu a trebuit să conceapă un proiect şi să transforme casa din Văliug.

“Au fost foarte multe lucruri de făcut. Începând cu instalaţiile pe care le-am refăcut. Nu funcţiona nimica, nici încălzire, nici apă. Încet, încet am reuşit să pun la punct totul. Anul acesta am mai cumpărat o centrală termică pentru încălzit camerele, urmează încă una, şi mai rămâne să găseasc o soluţie şi pentru sala de sport. Acolo e o problemă, pentru că e volum mare de încălzit. Nu sunt şcoli care să aibă aşa o sală mare de sport”, a mai spus Dan Pascariu. 

Sursa Facebook Dan Pascariu

Bibliotecă cu peste 3.500 de volume

Locul avea nevoie şi de o bibliotecă. Aceasta numără acum peste 3.500 de volume şi va fi deschisă în mod oficial, sâmbătă, 20 martie. 

“Ne-am gândit să facem şi o bibliotecă astfel încât să diversificăm şi oferta. Am început să lucrăm la el în vara anului trecut. Am zis să fie oferim cărţi celor care vor veni, dacă vrea cineva să citească. Am făcut rafturile, am început să strângem cărţi din donaţie şi acum avem deja peste 3.500 de volume. Din toate domeniile, de la beletristică la poezie, cărţi tehnice, o colecţie impresionantă de dicţionare, dar avem şi cărţi vechi. Cel mai vechi e din 1897, dar avem şi din 1903, 1905. Sunt şi cărţi în engleză, maghiară, germană. Vrem să ajungem pe la un număr de 5.000 de cărţi”, a mai declarat Dan Pascariu.

Biblioteca va fi deschisă atât pentru beneficiarii direcţi ai cabanei, cât şi pentru localnici sau turişti.
 

Sursa Facebook Dan Pascariu

În Casa 3 Compas s-au desfăşurat deja tabere, seminarii, conferinţe, evenimente culturale, tabere de artă şi creaţie. Toate acţiunile care s-au făcut pentru categorii defavorizare au fost gratuite, cheltuielile fiind suportate din donaţii primite de Asociaţia 3 Compas. 
 

“Am funcţionat ca un fel de week-end de respiro pentru copii cu dizabilităţi, care au venit împreună cu părinţii. Copiii erau supravegheaţi, părinţii puteai să aibă activităţi, să se plimbe. În afară de asta, nu oferim cazare, decât evenimente. Fie organizate de noi, fie de alte ONG-uri. Ne gândim să facem şi un mini-festival, să fie artizani, muzică, teatru. Ne-am oprit din cauza pandemiei. Nu va funcţiona ca o unitate de turism”, a mai spus Pascariu. 


Sursa Facebook Dan Pascariu

Casa 3 Compas a realizat deja parteneriate cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi Primăria Văliug.

“Cu Primăria avem proiectul <Trei familii, 3 Compas>, în care sunt trei familii defavorizate din comunitatea locală, pe care dorim să-i ajutăm pe termen lung, cu ce putem, obiecte, eletrocasnice, haine. Îi ajutăm pe copii de acolo să aibă acces la activităţile pe care le facem”, explicat Dan Pascariu. 


Vă mai recomandăm:

Cum au întemeiat muncitorii forestieri austrieci un sat în judeţul Caraş-Severin.  În localitate este păstrată o bucăţică din Sfânta Cruce a lui Isus Hristos
 

FOTO Pemii, strămoşii „imperiului“ de la Gărâna. „Dacă voiam ca nemţii din clasă să nu ne înţeleagă, vorbeam pemeşte“

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet