Pol uriaș de business în Timișoara: 50 de companii și peste 9.500 de angajați, la Iulius Town. Amazon, ultima sosită

0
Publicat:

Cea mai nouă companie care s-a mutat în clădirea de birouri United Business Center - UBC 0 din Timișoara este Amazon, care, de curând, și-a relocat biroul din capitala Banatului. Noul spațiu va găzdui peste o sută de oameni.

Clădirile de birou de la Iulius Town Timișoara FOTO Iulius Town

Cel mai mare hub de business din vestul țării, dezvoltat de compania Iulius în ansamblul Iulius Town, reunește unii dintre cei mai puternici furnizori de „inteligență” din domeniul tehnologiei și automotive la nivel mondial.

Cele patru clădiri de birouri United Business Center (UBC) totalizează peste 80.000 metri pătrați închiriabili și 50 de companii multinaționale, de pe trei continente, cu aproximativ 9.500 de angajați (aproape câți locuitori au orașele Jimbolia sau Lipova), care livrează de aici tehnologii și servicii folosite worldwide.

Clădirea UBC 0 dispune de 30.000 metri pătrați închiriabili, desfășurați pe 15 etaje și reprezintă noua generație de clădiri office premium din Timișoara, îmbinând elemente de arhitectură contemporană cu dotări tehnice de ultimă generație, care au un impact major în confortul angajaților și facilitează un consum responsabil de resurse.

Timișoara este un oraș atractiv pentru companiile care doresc să se dezvolte în această parte de Europa, datorită hub-ului de talente, cu specializări multiple, existent aici, iar formarea, în Iulius Town, a celui mai mare pol de business din centrul țării este o dovadă în plus. Mixul de servicii, facilitățile din ansamblu, spațiile de birouri green la cele mai înalte standarde și experiența de lucru au contribuit la formarea unei comunități puternice și competitive. Suntem mândri să găzduim o varietate atât de mare de specialiști, care contribuie la accelerarea performanței de business a companiilor inovative pe care le avem partenere în ansamblul mixt”, a declarat Laurențiu Manea, managerul clădirilor de birouri de Iulius Town Timişoara.

UBC 0 FOTO Iulius Town

Amazon la UBC 0

Renumita companie Amazon și-a relocat biroul din Timișoara în clădirea UBC 0, inaugurată în toamna anului trecut.

Centrul Amazon din UBC 0 se întinde pe o suprafață de 3.200 metri pătrați, pe întreg etajul patru și jumătate din nivelul cinci al clădirii și include mai multe echipe: Ring, Trusted Shopping Experience, Global Solutions and Risk Compliance și Retail Business Services.

Investim în România de aproape 20 de ani, iar noul birou din Timișoara reprezintă o altă etapă majoră pentru angajamentul companiei Amazon față de țară. Acest birou dispune de dotări de ultimă generație și va găzdui peste 100 de oameni, care vor lucra în echipele noastre și vor dezvolta în continuare tehnologii de ultimă generație pentru a îmbunătăți viețile clienților noștri”, spune Cristian Josan, manager general Amazon Development Center Romania.

Amazon în UBC 0 FOTO Iulius Town

Ring oferă sonerii cu cameră video

Ring, o companie din cadrul Amazon, are angajați în Timișoara încă din anul 2019. Echipa oferă suport pentru proiectele prioritare, întrucât Ring „se străduiește să reimagineze securitatea locuinței“, oferindu-le clienților „soluții inovatoare care să le ofere liniște atât în interiorul, cât și în afara casei“.

„Misiunea Ring este de a crește siguranța cartierelor, iar dispozitivele lor, de la soneria Ring cu cameră video până la camerele de securitate Ring, contribuie la extinderea capacităților de care dispun opțiunile clasice de securitate, prin interconectarea tuturor dispozitivelor de securitate și a dispozitivelor inteligente din întreaga casă“, arată compania.

Birou UBC 0 FOTO Iulius Town

Peste 4.000 de angajați în UBC 0

În total, 19 companii, din domenii precum IT&C, automotive sau inginerie, își desfășoară activitatea în UBC 0, iar peste 4.000 de angajați beneficiază de opțiunile acestei clădiri eco-friendly care este integrată în ansamblul mixed-use Iulius Town. Aceștia au în proximitatea locului de muncă numeroase facilități, precum: cea mai mare suprafață de retail din afara Bucureștiului (105.000 mp și 330 de magazine), cea mai variată ofertă de food&beverage în același loc, cinema multiplex, centru de fitness, hypermarket, food court, grădiniță și școală primară etc.

Birou UBC 0 FOTO Iulius Town

„Birourile UBC prezintă avantajul unei grădini urbane integrate în același proiect, care permite îmbinarea activității la birou cu relaxarea în aer liber, inclusiv printr-o agendă de evenimente variată“, spun cei de la UBC.

UBC 0 este singura clădire din România cu dublă certificare green - LEED Platinum, conform sistemului de evaluare LEED 2009 Core and Shell Development, și EDGE Advanced din partea US Council of Green Buildings.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie