Piața Mocioni din Timișoara își schimbă înfățișarea. Spațiu de promenadă pentru locuitori și turiștilor FOTO

0
Publicat:

Străzi cu o singură bandă de circulație auto, placări cu piatră, shared space, mobilier urban nou, bandă de circulație specială pentru autobuz, copaci de înălțime medie, toate acestea sunt incluse în cel mai nou proiect de regenerare urbană gândit pentru una dintre zonele Timișoarei.

Modernizarea Mocioni FOTO PMT

Străzi cu o singură bandă de circulație auto, placări cu piatră, shared space, mobilier urban nou, bandă de circulație specială pentru autobuz, copaci de înălțime medie, toate acestea sunt incluse în cel mai nou proiect de regenerare urbană gândit pentru una dintre zonele Timișoarei.

Piața Mocioni din Timișoara intră în atenția primăriei pentru modernizare. Zona vizată include atât tronsonul bulevardului 16 Decembrie 1989, între Piața Alexandru Mocioni și Podul Traian, cât și căile de acces pe străzile Gh. Doja, Miron Costin, Timotei Cipariu, Zugrav Nedelcu, Ady Endre, Emanoil Gojdu, bd. Regele Carol I, I.H. Rădulescu, Treboniu Laurian și Splaiul Tudor Vladimirescu.

Modernizarea Mocioni FOTO PMT

Propunerea vizează prioritizarea pietonilor și bicicliștilor precum și transformarea zonei într-un spațiu de promenadă dedicat locuitorilor și turiștilor, spațiu ce pune în evidență valoarea arhitecturală, istorică si culturală a cartierului Iosefin, aducând partea socială in prim plan.

Principalele deficiențe prezente în momentul de față sunt traficul auto intens (ceea ce înseamnă zgomot, noxe), lipsa spațiilor verzi, lipsa unui spațiu prielnic întâlnirilor și a petrecerii timpului liber, cu efecte asupra economiei locale și a interesului fața de o zonă monument istoric, fiind tratată ca o zonă de tranzit care nu invită trecatorul la odihnă si loisir. În acest sens, se vor largi trotuarele pietonale, se vor introduce piste de biciclete și spații verzi pentru încurajarea plimbărilor, spațiile de odihnă vor fi dotate cu mobilier urban modern și facil. Se va introduce iluminat decorativ și monumental, se vor moderniza rețelele edilitare din zonă. Piețele istorice sunt printre cele mai importante atracții turistice și implică suprafețe mari pavate dedicate pietonilor, flexibilitate funcţională, limitarea obstacolelor spaţiale pentru libertatea de mișcare a oamenilor și punerea în valoare a fondului arhitectural istoric”, se spune în prezentarea proiectului.

Modernizarea Mocioni FOTO PMT

Bandă specială pentru autobuz

Totodată, proiectanții încearcă să limiteze circulația rutieră, pentru reducerea noxelor, chiar dacă vorbim despre una dintre cele mai utilizate rute de penetrație spre centru orașului. Soluția propusă: o singură bandă de circulație pe sens, iar pentru fluidizare semafoare la trecerile de pietoni.

”Pentru fluidizarea transportului public se propune realizarea unei benzi speciale pentru autobuz, acest lucru ducând la timpi mai scurți de așteptare a autobuzului și tramvaiului. În vederea limitării noxelor produse de autovehicule se propune limitarea traficului auto pe blvd. 16 Decembrie 1989 la o bandă pe sens de circulație, cu semafoare la trecerile de pietoni pentru fluidizarea traficului și siguranță pietonală precum și copaci și spații verzi care vor ajuta la curățarea aerului”, conform proiectului.

Modernizarea Mocioni FOTO PMT

Astfel, trotuarele ar urma să fie lărgite, apar și aici celebrele piste de biciclete și sunt prevăzute spații verzi, dar și montarea de mobilier urban. Se va modifica iluminatul stradal și se introduce cel arhitectural, copacii de mari dimensiuni nu mai sunt preferați, iar cei medii sunt alegerea proiectantului. Aceștia vor deveni parte a unei perdele forestiere.

Publicul își poate spune părerea pe această temă

În zona Pieței Mocioni se va utiliza pavarea cu piatră, iar piața în sine va deveni loc de întâlnire și organizare de evenimente. Revine în actualitate noțiunea de shared space, folosită intens și în proiectul de regenerare pentru Piața Traian. Proiectantul vrea să elimine parcările și bordurile, iar accesul va fi permis doar riveranilor. De asemenea, proiectantul vede strada 16 Decembrie limitată la o bandă de circulație pe sens pentru traficul rutier, dar și o bandă specială pentru autobuz. Rămâne de văzut unde vor încăpea acestea.

Modernizarea Mocioni FOTO PMT

 Primăria Timișoara, împreună cu proiectantul, societatea Total Business Land SRL, invită cetățenii să participe la prezentarea publică a conceptului de regenerare urbană prin reabilitarea, modernizarea și reorganizarea spațiilor publice din zona Pieței Alexandru Mocioni.

Întâlnirea are loc miercuri, 7 iunie, de la ora 17.00, în sala de festivități ,,Preot Ioan Imbroane”, a Parohiei Iosefin, Piața Alexandru Mocioni nr. 9.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate