Patru autobuze electrice noi, pe traseu în Timișoara. Vehiculele fabricate în Turcia sunt spectaculoase

0
Publicat:

Începând de luni, 15 mai, pe străzile din Timișoara circulă deja patru autobuze electrice Karsan. Urmează să mai apară pe traseu 40 de autobuze fabricate în Turcia. 

Autobuzul Karsan pe podul Mihai Viteazu FOTO Primăria Timișoara

Primăria Timișoara a anunțat punerea în circulație a unui nou autobuz electric Karsan, fabricat în Turcia. Acesta circulă de luni, 15 mai, pe linia 40.  

Începând de azi, Primăria Timișoara are 4 autobuze electrice noi, pe traseu. Ultimul autobuz electric, la care recepția a fost deja efectuată, și-a început treaba pe linia 40, după ce alte două merg deja pe linia 33 și unul pe linia lui E7. Deocamdată, aceste autobuze electrice vin să completeze prezența și activitatea celor tradiționale, până în momentul când întreaga flotă va putea fi înlocuită cu una electrică”, au transmis cei de la Primăria Timișoara. 

În a doua zi de Crăciun au sosit la Timișoara primele două autobuze electrice fabricate în Turcia de compania Karsan Otomotiv. Acestea au intrat în probe și verificări tehnice și înmatriculare, iar. reprezentanții companiei turce s-au ocupat și de instruirea șoferilor. 

Autobuze Karsan FOTO Ștefan Both

Între timp au mai sosit două autobuze, restul urmând să vină pe rând în cursul acestui an. 

În 19 aprilie au fost scoase pe traseu primele două autobuze electrice.

În total, vor fi 44 de autobuze electrice cumpărate din fonduri europene, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării. 

Scopul proiectului este promovarea mobilităţii urbane durabile, prin crearea unui sistem de transport public eficient, ecologic şi modern şi înnoirea parcului de transport public ca măsură de îmbunătăţire a mobilităţii urbane şi de limitare a emisiilor de dioxid de carbon. Obiectivul specific este achiziţia a 44 autobuze electrice, care să conducă la îmbunătăţirea radicală a calităţii transportului public, reducerea poluării, reducerea timpilor de aşteptare, şi la creşterea numărului de pasageri”, susține Primăria Timişoara. 

Autobuze Karsan FOTO Ștefan Both

Autobuze cu 130 de locuri, 44 pe scaune 

Autobuzele Karsan sunt vopsite în galben-negru-alb, pentru a onora industria timișoreană de odinioară care a produs între 1970-1990 tramvaiul Timiș 2 prezent pe șine nu doar în Timișoara, ci în toate marile orașe ale României. Tramvaiele Timiș erau vopsite în galben-negru-alb. 

Autobuzele au o capacitate de circa 130 de călători, din care cel puţin 44 pe scaune, și o durată de funcţionare de minimum 15 ani, din care opt fără reparaţie generală. 

Vehiculele au podea integral coborâtă şi facilităţi pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi. Vor rezista la temperaturi cuprinse între -25 şi +45 de grade Celsius, la ploaie, praf, ceaţă, noroi, zăpadă, chiciură, gheaţă, apă cu sare, produse petroliere, materiale şi soluţii antiderapant. 

Au scaune din material armat cu fibră de sticlă sau mase plastice cu tratament antistatic, cu proprietăţi antigraffiti, antivandalism, vopsea înglobată, cu tapiţerie rezistentă la uzură şi murdărie, uşor lavabilă. 

Autobuze Karsan FOTO Ștefan Both

Valoarea totală a proiectului depășește 226 de milioane de lei, iar finanţarea nerambursabilă este în valoare de aproximativ 185 de milioane de lei. 

Contribuţia totală a Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice este de 720.000 lei, iar a Municipiului Timişoara este de 178.407 lei. 

Autobuze Karsan FOTO Ștefan Both
Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele