Pasajul care a costat cu 10 milioane de lei mai puţin decât era estimat. Lucrarea, inaugurată cu cvartet de tromboane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pasajul Jiul din Timişoara a fost extins de la două la cinci benzi FOTO Mădălina Roşu

Lucrările de extindere a pasajului Jiul din Timişoara, prin care trec 6.000 de maşini pe oră, au fost finalizate, costând cu aproximativ două milioane de euro mai puţin decât era estimat. Potrivit primarului Nicolae Robu, dacă se scad lunile de iarnă în care lucrările au fost sistate, se poate considera că proiectul a fost terminat înainte de termen.

Lucrările la unul dintre cele mai importante pasaje rutiere din Timişoara au fost finalizate. E vorba de lucrările de extindere la cinci benzi a pasajului Jiul. Firma din Iaşi care a proiectat lucrarea a estimate o valoare a proiectului de 30,3 milioane lei. În urma licitaţiei,  lucrarea i-a fost atribuită firmei austriece Poor Construct la preţul de 21,5 milioane lei. Potrivit primarului Nicolae Robu, cu ocazia execuţiei lucrării s-a mai făcut o economie de 1,3 milioane lei, ajungându-se la o valoare a lucrării mai mica cu 10 milioane de lei decât estimarea initială.

„Per total s-au economist peste 10 milioane de lei, bani care împreună cu cei economisiţi la pasajul Popa Şapcă vor fi un bun start pentru realizarea bugetării pasajului Solventul dacă nu va ajunge la rând la finanţare europeană. Facem economii şi din economii asigurăm finanţarea, dacă nu integral atunci în bună parte, pentru proiecte din oraşul nostru”, a declarat primarul Nicolae Robu potrivit căruia, dacă nu se pun la socoteală lunile de iarnă în care şantierul a fost oprit din cauza condiţiilor meteo, lucrarea a fost terminată cu aproape jumătate de an înainte de termen.

Inaugurare marca Nicolae Robu

Primarul Timişoarei Nicolae Robu a ţinut ca inaugurarea să fie una festivă. În pasaj a fost instalat un sistem de sonorizare şi un videoproiector cu ajutorul cărora edilul a prezentat proiectul. După prezentarea fiecărei lucrări în parte care s-a efectuat, primarul le-a mulţumit celor implicaţi în proiect, oferindu-le dipome. Vizibil emoţionat, primarul le-a adus mulţumiri „timişorenilor celor mulţi” care au înţeles necesitatea lucrării îndurând aglomeraţia din trafic pe perioada lucrărilor. La finalul discursului susţinut de primar, care a participat la inaugurare împreună cu soţia şi fiica sa, un cvartet de tromboane a „condimentat” inaugurarea pasajului Jiul. La inaugurarea pasajului Michelangelor, în urmă cu doi ani şi jumătate, a cântat un cvartet de coarde.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!