Opt ani de aşteptare, de încercări şi de stat la pândă după vreme, pentru o fotografie de senzaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Răzvan Vitionescu

Fotograful timişorean Răzvan Vitionescu a realizat o fotografie spectaculoasă care face ravagii în rândul internauţilor.

Răzvan Vitionescu a surprins un fulger care a apărut deasupra Catedralei Mitropolitane din Timişoara. Fotograful spune că e ce mai spectaculoasă poză reuşită de el, pentru că, pe lângă spectaculozitate, în spatele ei se află opt ani de aşteptare, de încercări şi de stat la pândă după vreme. Marţi seara, 9 iunie 2020, i-a reuşit. „Îmi doream nespus o ploaie de fulgere chiar în inima Timişoarei”, spune Vitionescu.

„Fotografia am făcut-o la 10 şi 14 minute cu un Nikon D750 cu obiectiv Sigma 15 mm f2.8 Fisheye. A fost făcută de pe trepied cu timp lung de expunere:15 secunde. A fost cam nebunie, în mâna stângă ţineam umbrela, în mâna dreaptă alt aparat dslr Nikon D610 cu care fotografiam, iar din când în când lăsam al doilea aparat jos pentru a şterge lentila de pe D750 de pe trepied, că se uda instant. Cu inima cât un purice, cu trăsnetele deasupra şi imprejurul meu am zis că eu de acolo nu plec, a fost un moment pe care îl pândesc de opt ani de zile, de când m-am apucat de fotografiat”, a declarat Răzvan Vitionescu pentru Adevărul.ro.

Tânărul fotograf nu a făcut niciun curs, nicio şcoală de fotografie, singur, prin ambiţie, a învăţat tot. A avut deja şi câteva expoziţii, a participat la Foto România, festival care s-a ţinut la Cluj şi a trimis câteva imagini şi la Salonul Fotografului Român, în 2017 având şi o lansare de album de fotografie.

Citiţi şi:


Pârtia de schi de la Semenic, fotografiată din centrul Timişoarei. S-a folosit un teleobiectiv de 600 de milimetri

FOTO Spectacolul naturii la Timişoara. Capitala Banatului a înflorit ca în poveşti

Mai multe pentru tine:
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”