O nouă inaugurare în Bastion. Elena Udrea, aşteptată să verifice şi ea lucrarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bastion, Timisoara

Finalizarea lucrărilor din Bastion este exploatată la maximum. Ieri, au fost inaugurate lucrările de Consiliul Judeţean. Astăzi este rândul primăriei să facă un tur pe partea de clădire care îi aparţine. Joi, este aşteptat la Timişoara şi ministrul Dezvoltării, Elena Udrea.

Bastionul este demn de un oraş european după lucrările ca la carte executate de firma germană. Podul refăcut complet, terase din iarbă, încălzire în podea sau scena pentru spectacole din curtea interioară sunt noutăţile absolute din Bastion. Autorităţile exploatează însă la maximum Bastionul. Ieri, locaţia a fost inaugurată de Consiliul Judeţean, astăzi Primăria Timişoara a invitat presa în Bastion, iar joi este aşteptată la Timişoara Elena Udrea, pentru Bastion şi alte lucrări făcute din bani europeni.

VEZI AICI GALERIE FOTO

Spaţiine de aici vor fi exploatate şi de firmele care abia aşteaptă să intre în Bastion. „Oricâte presiuni şi intervenţii vor fi, se va intra numai cu licitaţie. Tarifele vor fi cele de pe piaţă”, a spus preşedintele Constnatin Ostaficiuc. După refacerea Bastionului au rezultat peste 9.000 de metri pătraţi de spaţii.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO