Noii Cetățeni de Onoare ai Timișoarei: Mircea Mihăieș, Andrei Ujică, Ida Jarczek-Gaza și Pro Musica VIDEO

0
Publicat:

Mai multe proiecte de hotărâre pentru acordarea titlului de cetățean de onoare al Municipiului Timișoara au intrat marți, 19 decembrie 2023, în atenția Consiliului Local, la propunerea primarului Dominic Fritz.

Mircea Mihăieș FOTO arhivă personală

Titlul de „Cetăţean de Onoare” reprezintă cea mai înaltă distincţie acordată de către Consiliul Local al Timişoarei şi se decernează categoriilor de personalităţi care, prin realizările lor deosebite, au contribuit la evoluția și renumele municipiului Timişoara, pe plan național și internațional.

Personalitățile propuse și votate prin proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi sunt actrița Ida Jarcsek-Gaza, scriitorul Mircea Mihăieș, regizorul Andrei Ujică și membrii formației Pro Musica: Vasile Dolga (post-mortem), Bujor Hariga, Doru Apreotesei, Dietrich Krauser, Eugen Dorel Titz, Mario Florescu, Marian Odangiu, Horea Crișovan și Bogdan Nagy. Muzicianul Ilie Stepan, liderul Pro Musica, a primit distincţia din partea primarului Nicolae Robu, în ultima şedinţă de consiliu din 2012.

Andrei Ujică este regizorul timișorean cu o semnificativă carieră internațională. Ȋn anii 1980 a avut curajul disidenței față de regimul comunist. Și-a făcut remarcate extraordinarele calități ȋn Germania după 1981. S-a consacrat ca scriitor, prin volume de eseuri, versuri și proză.

Andrei Ujică FOTO arhivă personală

Ida Jarcsek-Gaza este una din marile personalități ale teatrului din România, numele său având o puternică rezonanță pentru tradiția culturii germane la Timișoara. Din 2003 până în 2007, a fost director artistic al Teatrului German de Stat din Timișoara. În cadrul ediției din 2023 a premiilor UNITER, actrița Ida Jarcsek-Gaza a fost distinsă cu Premiul pentru întreaga activitate.

Mircea Mihăieș a militat pentru respectarea valorilor libertății, democrației, a respectului civic. Alături de Horia Roman Patapievici și Tania Radu, a asigurat o prestigioasă și eficientă conducere a Institutului Cultural Român. Ȋn anul Timișoarei – Capitală Europeană a Culturii, scriitorul Mircea Mihăieș a conceput și a promovat ȋntr-o manieră strălucită seria de conferințe „La UVT cultura e Capitală”.

Mircea Mihăieș și HR Patapievici

Grupul Pro Musica este cunoscut și apreciat de publicul timișorean, pentru întreaga discografie. Piesa lor, „Timișoara”, a devenit Imnul Oficial al Municipiului Timișoara. Ȋn acest an, s-a ȋmplinit o jumătate de secol de la primul concert public al grupului Pro Musica. Cei nouă membri ai trupei care au primit distincția au contribuit semnificativ la povestea pusă pe note de Pro Musica, dar și la evoluția muzicii timișorene în ansamblu.

Vasile Dolga, pe lângă activitatea sa de zeci de ani în Pro Musica, a cântat pe marile scene ale României, iar ȋn 1987 a fost ales „cel mai bun baterist din țară la secțiunea rock”. A trecut la cele veșnice ȋn anul 2019.

Bujor Hariga a fost, lungul anilor, chitarist, compozitor, orchestrator și profesor de chitară. A făcut parte din formațiile studențești Stix, Omicron și Syrynx, iar ȋn anul 1981 a devenit membru al grupului Pro Musica. A susținut turnee ȋn țară și străinătate și a participat la editarea mai multor materiale discografice ale formației, din componența căreia face parte și astăzi.

Dorel-Eugen Titz este actor al Teatrului Național din Timișoara și membru fondator al grupului Pro-Musica din 1973, coautor și textier al mai multor compoziții ale formației.

Marian Odangiu este critic literar, eseist, poet și ziarist. Este și autorul textului piesei „Timișoara” a grupului Pro Musica, devenită Imnul Oficial al Municipiului Timișoara. A colaborat la numeroase reviste literare, are șase volume de literatură proprii publicate, a scris scenarii și librete și versuri pentru Pro Musica, Sfinx, Post Scriptum și Gramofon. A obtinut numeroase premii pentru critica sa literară și activitatea jurnalistică și Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie ȋn anul 2002.

Doru Apreotesei este compozitor, pianist, claviaturist și orchestrator. Ca muzician profesionist, având la baza educației muzica clasică, a explorat de-a lungul anilor multiple genuri, de la folk la pop și jazz. Este membru fondator al grupului Pro Musica, fiind pe scenă la primul concert al formației ȋn 1973.

Dietrich Krauser s-a remarcat prin activitatea sa muzicală prodigioasă. Ca basist și contrabasist, a cântat cu grupurile Phoenix (unde a fost și solist vocal), Pro Musica, LM Blues Band, KPK cu Mircea Florian (Florian din Transilvania) și Stepan Project. Ȋn Germania, a fost basist colaborator pentru opt grupuri muzicale. A desfășurat și activitate compozițională, pentru grupurile Sector 3 și Metamorf.

Mario Florescu, percuționist, solist vocal și profesor de muzică, a fost prezent pe scenele festivalurilor naționale și internaționale de profil. Este membru fondator al faimosului grup clujean Shabah, cu care a obținut numeroase premii la importante concursuri de jazz din Europa. Este solicitat de maestrul Harry Tavitian ȋn proiectul “Orient Express”, ȋn care activează și astăzi. Ȋn grupul Pro Musica, a fost solist vocal ȋn perioada 1987 – 1992.

Horea Crișovan este chitarist, compozitor, orchestrator și membru al Pro Musica din anul 2014. Numele său este consacrat și prin activitatea desfășurată ȋn cadrul unor grupuri muzicale precum VanDerCris, TM Groove, Ilie Stepan și Horea Crișovan Duo, Abra, etc. Ca muzician de studio, a colaborat la ȋnregistrări pentru teatru, film, sound-design, compoziții, și figurează pe aproape 1000 de producții muzicale. Publicul timișorean ȋl recunoaște ca pe unul dintre cei mai prolifici, versatili și spectaculoși virtuozi ai chitarei, la nivel național.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete