Mii de refugiaţi au fost primiţi la Timişoara, după ce oraşul vecin Szeged a fost distrus de o inundaţie
0Populaţia Timişoarei a dat dovadă de un exemplar spirit de întrajutorare prin adăpostirea şi întreţinerea miilor de sinsitraţi ai inundaţiilor catastrofale de la Szeged, din 1879.
În anul 1879, oraşul maghiar Szeged a trecut prin cele mai dramatice momente din istorie. Pe 12 martie, râul Tisa a rupt digurile de protecţie şi a inundat oraşul. Doar carierul vechi, Palankul, aflat la un nivel mai ridicat, a scăpat de apă. Restul oraşului a fost sub apă. Peste 150 de persoane au murit. Apa a putut fi evacuată de abia după trei luni. Peste 5.400 de case au fost dărâmate, doar 265 de imobile nu au suferit stricăciuni. În jur de 60.000 de persoane au rămas atunci fără adăpost.
În 17 martie, la Szeged a ajuns însuşi împăratul Franz Josef. Numeroase state s-au oferit atunci să sprijine oamenii din oraşul inundat. Cele mai multe ajutoare erau din partea Austriei, dar a sosit sprijin şi din Germania, Franţa, Rusia, Serbia, România, Turcia, ba chiar şi din America, China sau Japonia.
Un eveniment important pentru Timişoara a fost acţiunea de ajutorare întreprinsă de autorităţile oraşului şi de cetăţeni în urma catastrofei naturale care a lovit oraşul învecinat.
După ce terasamentele de cale ferată înspre Budapesta se aflau sub apă, nu mai putea fi folosită decât linia ferată Szeged-Timişoara. Aşa se face că mii de persoane s-au refugiat către ţinutul sudic.
Despre acţiunea de salvare aflăm de la fostul primar al Timişoarei, Josef Geml, în „Vechea Timişoară”.
„Acţiunea de salvare s-a concentrat în oraşul Timişoara unde, deja după primele veşti privind calamitatea, primarul János Török a convocat o adunare a cetăţenilor. Imediat s-a format un comitet sub conducerea şefului poliţiei orăşeneşti, Constantin Vlahovits, care a rămas de permanenţă şi a condus întreaga acţiune de salvare. De la Szeged au sosit atât de mulţi refugiaţi încât locuinţele particulre puse la dispoziţie de cetăţeni nu au fost suficiente, hotelurile erau supraîncărcate, astfel încât în şcoli şi în cazărmile golite de soldaţii duşi la lucrările de salvare din Szeged au fost organizate mari adăposturi. În cazarma Franz Josef asociaţiile de femei au organizat o bucătărie de campanie, iar cetăţenii din Fabric care au alcătuit o comisie separată întreţineau o bucătărie de campanie la <Mielul alb> sub conducerea doamnei Fischl. Comisiile primeau atâtea donaţii în bani şi alimente încât o mare parte dintre acestea au putut fi trimise la Szeged... Dintre alimente s-a donat mai ales untură, slănină, făină şi pâine, dar nu numai de la cetăţenii de aici, căci au contribuit şi locuitorii de la sate care au adus numeroase căruţe pline. Ignaz Eisenstater de Buziaş a donat deja de la început 50 de saltele cu paie... Săptămâni în şir Timişoara devenise scena unor acţiuni caritabile apreciate laudativ de rege cu ocazia vizitei sale din 17 martie şi de premierul Tisza Kálmán în discursul său ţinut în parlament la 14 aprilie”, aflăm de la Geml, ultimul primar al Timişoarei din administraţiei maghiară, în perioada 1914-1918.
Oraşul Szeged a fost practic reconstruit de la zero, în perioada 1880-1883.
Citiţi şi: