Medicii de urgenţe de la Spitalul Municipal Timişoara au trecut, după ani de aşteptări, de la Dacia 1.300 la Mercedes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Timişoara şi pacienţii care se tratează aici vor beneficia de condiţii decente după finalizarea lucrărilor la noua unitate de primiri urgenţe. În urma unei investiţii de trei milioane de lei, bani de la bugetul local, medicii şi pacienţii se vor putea bucura, în sfârşit, de condiţii civilizate de muncă şi tratament.

Spitalul Municipal din Timişoara are o nouă unitate de primire a urgenţelor, realizată şi echipată la standarde europene. Investiţia, care se ridică la trei milioane de lei, a fost realizată cu bani de la bugetul local şi a fost finalizată cu aproximativ trei luni înainte de termen. În cadrul lucrărilor, Spitalul Municipal a fost extins cu un corp de clădire, urmând ca în etapa a doua a proiectului, fosta unitate de primiri urgenţe să fie demolată şi reconstruită astfel încât să formeze un corp unitar  cu cel construit acum.

Potrivit managerului Spitalului Municipal, Octavian Mazilu, noua unitate de primire urgenţe are o capacitate de 17 paturi, iar dotarea va cuprinde mobilier nou şi aparatură de monitorizare a pacienţilor cu tot ce înseamnă resuscitarea modernă a unui pacient. Odată cu finalizarea lucrărilor, Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal beneficiază şi de o majorare a schemei de personal, de la 6 la 10 medici. Şeful UPU de la Spitalul Municipal a declarat că pentru medicii de urgenţă care lucrează aici, mutarea din vechiul sediu în cel nou este ca trecerea de la Dacia 1.300 la Mercedes.

Autorităţile locale şi conducerea spitalului au în plan, pe termen mediu şi lung, extinderea Spitalului Municipal cu un nou corp de clădire şi mutarea tuturot clinici ale spitalului în acelaşi loc, cea mai mare problemă în momentul de faţă fiind cu Clinica Ascar (Cardiologie), care funcţionează într-un spaţiu închiriat. 




Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate