Măsură fără precedent împotriva proprietarilor de clădiri neîngrijite: „Cine nu respectă zona în care locuieşte merge unde poate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul 2018 aduce, în premieră, majorări de impozite de până la 500% pentru proprietarii de clădiri neîngrijite. La Timişoara s-au aprobat majorări de impozite de până la 500% pentru zeci de clădiri din zona centrală a oraşului.

În ultima şedinţă din anul 2017, Consiliul Local Timişoara a aprobat majorări de impozite cuprinse între 300 şi 500 la sută pentru proprietarii a 34 de clădiri istorice neîngrijite din zona centrală a Timişoarei, unele chiar din Piaţa Victoriei. Hotărârile de Consiliu Local au fost luate în baza legii intrate în vigoare la începutul anului trecut, care permite supraimpozitarea paraginii. Reprezentantul unei asociaţii de proprietari supuse supraimpozitării a cerut cu ocazia şedinţei de Consiliu Local un răgaz, arătând că asociaţia este pe punctul de a începe lucrările de reabilitare a faţadei.

„Ştiţi foarte bine ce înseamnă reabilitarea unei clădiri ca şi sume. Oamenii nu au bani pentru acea clădire. S-a convenit pentru reabilitare cu cedarea podului. A durat trei ani să primi documentaţia ca să primim apartamentarea în care putem să începem să depunem actele pentru transferul de proprietate astfel încât constructorul să aibă o bază pe care să înceapă lucrarea”, a spus timişoreanul.

Nicolae Robu: „S-a ieşit din toate termenele”

Primarul Nicolae Robu le-a cerut consilierilor locali să nu facă niciun fel de concesie, arătând că avertismentele sale repetate, prin care i-a avertizat pe proprietari că vor fi supraimpozitaţi au fost ignorate. Robu a mers până acolo încât le-a cerut proprietarilor care nu sunt în stare să îşi întreţină clădirile să se mute din centru. „S-a ieşit din toate termenele de ani de zile. Nu trebuie să locuiască nimeni în centru. De ce nu poate să locuiască într-un cartier, cum locuiesc eu şi alţi atâţia oameni din oraşul ăsta? Cine poate să respecte zona în care locuieşte aşa cum se impune într-o zonă centrală, iar cine nu poate, merge unde poate. Nu putem lăsa un oraş, viitoare  Capitală Europeană a Culturii, cu clădirile în paragină şi tot ascultând explicaţii şi paraexplicaţii”, a declarat Nicolae Robu, potrivit căruia aceia care nu îşi plătesc impozitele vor fi executaţi silit. Până a se ajunge aici este, însă, cale lungă, fiind de aşteptat ca noi procese să fie deschise ca urmare a hotărârilor de supraimpozitare. 

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!