Mărirea și decăderea apei minerale de la Buziaș. „Încă un brand bănățean dispărut”

Îmbutelierea apei minerale de la Buziaș (Timiș) a început în anul 1840. Presa vremii o descria ca fiind „băutura de lux ce poate fi utilizată laolaltă cu vinul, fiind un răcoritor excelent”. În 2014, apa minerală Buziaș a devenit istorie.

Buziaş, din Timiș, are o vechime de peste 200 de ani ca staţiune balneo-climaterică. Dezvoltarea a început în perioada Imperiului Austro-Ungar, când împăratul Franz Iosef a făcut primele investiţii mari aici, devenind o stațiune recunoscută la nivel european.

În 1816 a început amenajarea primelor izvoare, bazele stațiunii balneare fiind construite în 1819. În 1839 Buziaș a fost declarat stațiune balneară.

Îmbutelierea apei minerale de la Buziaș a început în anul 1840. În 1850, presa vremii o descria ca fiind „băutura de lux ce poate fi utilizată laolaltă cu vinul, fiind un răcoritor excelent”.

Apa vine dintr-un foraj de 120 de metri adâncime şi este identică cu cea care curge în fântânile din staţiune, fiind apă minerală de băut ce vine din puț la o temperatură de 13 grade Celsius.

Apele minerale de la Buziaș sunt unice în Europa, fiind carbogazoase, feriginoase, clorurate, magneziene, calcice, sodice şi bicarbonate.

Sunt benefice pentru afecţiuni cardiovasculare, reumatisme degenerative, afecţiuni post-traumatice, neurologice periferice şi a celor digestive şi hepato-biliare.

„Primele analize ale apei de la Buziaș s-au făcut încă din 1776. În 1811, medicul Adalbert Lindenmayer a făcut primele excavații și a descoperit sursele de izvor Iosif și Maria. În 1819 existau cinci izvoare, care au fost folosite pentru stațiunea balneară de la Buziaș, dar și pentru îmbuteliere. La acea vreme se îmbuteliau 2.000 de sticle pe an. În 1871 se îmbuteliau 15.000 de sticle pe an. În 1893, fabrica era în proprietatea lui Erwin Skottola, care a dezvoltat rapid comerțul cu apă minerală îmbuteliată. În 1906, Skottola a vândut totul industriașului lugojean Jabob Muschong. El a fost proprietarul fabricii de apă minerală, dar și a stațiunii până în 1948, când totul a fost naționalizat”, a declarat inventatorul Remi Rădulescu, organizatorul expoziției brandurilor industriale din Banat.

Era exportată în Serbia, Rusia, Germania și Austria

Erwin Skottola a introdus pentru prima data dopurile de porțelan cu garnitură de cauciuc. La începutul anilor 1900, apa de la Buziaș se vindea în toată Ungaria și era exportată și în Serbia, Rusia, Germania și Austria.

Ajunsă în posesia industriașului Jakob Muschong, s-a construit actuala fabrică de îmbuteliere a apei minerale, care a primit numele de Phoenix.

Între 1903-1907 sunt forate 12 izvoare de adâncime. În 1909, apa minerală era comercializată sub numele Muschong Phönix.

Fabrica avea o suprafață de 700 metri pătrați și o capacitate de îmbuteliere de 1 milion de sticle pe an și 1.000 kilograme de bioxid de carbon. În fabrică lucrau 36 de muncitori.

Apa minerală Buziaș a fost premiată la concursurile internaționale, câștigand opt medalii, dintre care una de aur la concursul de la Bratislava din anul 1920.

Naționalizarea și privatizarea fabricii de îmbuteliere

În 1948, fabrica de apă, împreună cu stațiunea, a fost naționalizată și a intrat în posesia statului.

Îmbutelierea și comercializarea zăcământului hidromineral au rămas inițial în sarcina vechilor proprietari, statul preluând doar apa minerală, pe care a gestionat-o până în 1963. Apoi a fost trecută în administrarea unor unități din Timișoara până la privatizarea din 1990, când a fost cumpărată și redenumită Phoenix Buziaș.

Din păcate, fabrica în care se îmbutelia apa extrasă din izvoarele Buziașului a fost închisă în iarna anului 2014 și șansele de a fi redeschisă sunt minime.

„Sunt tare dezamăgit că nu mai există această fabrică. Cei care au luat fabrica au considerat că nu mai e rentabilă activitatea și au închis-o. Nu știu ce șanse mai sunt să se redeschidă. Am vorbit cu specialiștii de la Buziaș, care au spus după o pauză așa de lungă, de aproape zece ani e închisă, există riscul de colmatare a izvorului și va fi destul de greu să mai repornească. Mi-e teamă că vorbim de încă un brand bănățean dispărut”, a mai spus Remi Rădulescu.