Klaus Iohannis, preşedintele României, se întâlneşte la Timişoara cu echipa care a adus oraşului de pe Bega titlul de Capitală Culturală Europeană 2021

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele României, Klaus Iohannis, efectuează, luni, o vizită la Timişoara, unde va participa la o serie de evenimente, desfăşurate sub egida „Timişoara – Centru academic, cultural şi ştiinţific”.

În prima parte a zilei de luni, preşedintele Klaus Iohannis va fi prezent la ceremonia care marchează debutul anului universitar 2016-2017 în întreg spaţiul academic timişorean, care va avea loc în Aula Magna a Universităţii de Vest. Iohannis va dialoga cu studenţii şi profesorii despre viitorul sistemului de educaţie şi cercetare, în contextul proiectului „România Educată” şi a desemnării oraşului drept Capitală Culturală Europeană în 2021. 

La eveniment vor participa aproximativ 450 de persoane, membri ai comunităţii academic şi rectorii celor patru universităţi de stat din Timişoara: Universitatea de Vest, Universitatea Politehnică, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, respectiv Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României".

Totodată, ca urmare a titularizării Timişoarei drept Capitală Europeană a Culturii 2021, preşedintele Klaus Iohannis va avea o întâlnire cu operatorii culturali şi cu autoritpţile locale implicate în elaborarea dosarului de candidatură şi în pregătirea oraşului pentru a fi o a doua capitală culturală europeană de succes din România după Sibiu, în anul 2007.

Preşedintele României va mai avea în program şi vizitarea Centrului de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen, centru care îşi propune dezvoltarea unui nucleu de competenţă ştiinţifică şi tehnologică la standarde europene pentru diagnosticul, tratamentul şi prevenţia bolilor, echipat cu facilităţi de cercetare fundamental şi aplicată pentru medicina translaţională. 

OncoGen a beneficiat de o finanţare de 12 milioane euro prin Fondurile Structurale POS CCE şi a fost construit între 2010 şi 2015. 

Cele patru direcţii de cercetare ale OncoGen se încadrează în temele Horizon 2020, respectiv “Medicină regenerativă, Biologia celulelor tumorale, Sănătate şi factori de mediu”, şi “Imunoterapii” (terapii inovatoare pentru terapia cancerului).

Prin vizitarea acestui centru de cercetare, Klaus Iohannis transmite un semnal de încurajare a cercetării pe zona medicală, de deschidere către cercetătorii din domeniul medical, de susţinere a proiectelor de cercetare finanţate din fonduri europene şi totodată un mesaj de încurajare pentru accesarea de noi proiecte pe zona cercetării medicale.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie