Horia Vermeșan, despre Institutul Oncologic: „Nu sunt sceptic în privința realizării lui”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clădirea unde ar urma să funcționeze Institutul Oncologic

Terenul de pe Calea Torontalului din Timișoara așteaptă de aproape 20 de ani să vadă finalizată construcția unui spital. La început, în 1994, era vorba despre noul Spital Municipal, care s-a și ridicat, clădirea rămânând însă în paragină. Mai mulți miniștri ai Sănătății au promis, de atunci, că proiectul va avea o finalitate, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Din 2010, ministerul a anunțat că se va aproba o sumă pentru studiile de fezabilitate necesare demarării lucrărilor la noul concept, unul care s-ar alinia celor vestice despre îngrijirea bolnavilor de cancer. Banii au ajuns abia luna trecută la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș, unde s-au derulat deja două întâlniri cu tema „Institutul Oncologic Timișoara”. Deși au trecut 18 ani de la demararea primului proiect medical în spațiul de pe Calea Torontalului, iar demersurile pentru cel actual sunt abia la primii pași, directorul executiv al DSP Timiș, Horia Vermeșan, crede că de data aceasta istoria nu se va mai repeta.

„Institutul Oncologic trebuie pus la punct, Timișoara a rămas singurul centru universitar care nu are un asemenea spital. Este foarte probabil ca o investiție atât de mare să fie continuată, pentru că altfel, la un moment dat, cineva va trebui să răspundă pentru miliardele de lei cheltuite. Probleme au fost și mai sunt, iar acest studiu de fezabilitate pe care urmează să-l derulăm ne va arăta în primul rând starea în care se află clădirea. Eu nu sunt sceptic în privința realizării acestui spital care ar însemna și o apropiere față de occident, unde bolnavii de cancer sunt tratați numai în astfel de centre. La noi, spitalele de oncologie sunt împrăștiate în tot orașul și trebuie să fie strânse într-un singur loc. Amplasamentul viitorului institut este foarte bun, iar spațiul este generos, permite și amenajarea unui parc pentru pacienți”, a declarat Horia Vermeșan.

Directorul DSP Timiș nu a oferit o estimare a costurilor totale necesare finalizării proiectului Institutului Oncologic Timișoara, precizând că aceasta va fi făcută după realizarea studiului de fezabilitate. Pentru ca licitația ce va desemna firma care va face studiul să poată fi derulată, Ministerul Sănătății a virat un milion de lei, la începutul acestei luni, către instituția timișeană din subordine.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”