Gara de Nord din Timişoara, locul unde doreşti să petreci cât mai puţin timp, va fi refăcută cu 1,3 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gara de Nord din Timişoara

Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a decis finanţarea în regim de urgenţă a reparaţiilor, din bani de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

Principala poarta de intrare în Timişoara, Gara de Nord, este unul din cele mai urât mirositoare locuri din capitala Banatului. Gara timişoreană seamănă mai de grabă cu o gară dintr-o ţară africană, nicidecum a unui oraş european.

Urâtă, învechită, degradată, murdară, împuţită, plină de vagabonzi, este locul unde îţi doreşti să petreci cât mai puţin timp. 

Ani de zile s-a încercat reabilitarea gării, însă cei de la Primăria Timişoara nu puteau mişca niciun deget deoarece acesasta nu le aparaţinea. Iar CFR, o companie falimentară, numai bani de investiţii nu avea.

Lucrurile par să sechimbe aproape miraculos. Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, un apropiat al lui Nicolae Robu, a promis sprijin financiar dacă liberalul va ieşi primar. Şi iată că se dovedeşte de cuvânt. Silaghi a decis finanarea în regim de urgenţă a reparaţiilor, alocând suma de 1,3 milioane de euro, din fonduri de la BERD.

“Am fost săptămâna trecută la Bucureşti, la întâlnirea primarilor de municipii USL cu Guvernul României. Am solicitat fonduri guvernamentale pentru trei proiecte: Pentru reabilitarea Gării de Nord, reabilitarea termică a 50 de blocuri şi bazinul de înot olimpic. Ca urmare a discuţiilor, Ovidiu Silaghi, ministrul Transporturilor, a decis finanţarea în regim de urgenţă, din surse BERD, cu 1.300.000 euro a reabilitării Gării de Nord
”, a transmis Nicolae Robu, de la Berlin, unde se află la cea mai mare expoziţie de tramvaie din lume.

În urmă cu aproape un deceniu a existat un proiect de reablitare, dar lucrările au fost stopate după neînţelegerile cu constructorul. Au urmat ani de zile de procese. Conform proiectului firmei israeliene Poldmir Construction, urmau să se refacă toaletele, interiorul şi exteriorul gării, să faciliteze acces cu scară rulantă, lift, să monteze centrală termică şi instalaţii electrice noi, şi să amenajeze o parcare modernă.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO