Frontiera româno-sârbă redeschisă bicicliștilor. O dată pe lună se poate pedala de la Timișoara până la Zrenjanin

0
Publicat:

Amatorii de ciclism vor putea pedala, sâmbătă și duminică, 25-26 septembrie, de la Timișoara până la Zrenjanin (în Banatul sârbesc), pe pista de pe digul Begăi. Frontiera de pe pista de cicloturism va fi deschisă o dată pe lună.

Punct mobil de frontieră pe digul Begăi FOTO Ștefan Both

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara va deschide o dată pe lună, începând cu weekendul 25-26 martie 2023 și până în luna octombrie, un punct de trecere al frontierei cu Serbia pentru pista de biciclete în zona comunei Uivar, a anunțat prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu.

Inițiativa vine după reușita din septembrie 2022, când s-a deschis în premieră punctul de frontieră de pe digul Begăi, dintre România și Serbia.

Era pentru prima dată când s-a putut folosi pista de biciclete pe întreaga sa lungime, așa cum a fost gândită în proiectul de finanțare europeană, de la Timișoara până în orașul sârbesc Zrenjanin. 

În acel weekend au profitat de ocazie peste o mie de bicicliști, care au pedalat de la Timișora până în Serbia.

Pista de biciclete de pe digul canalului Bega este utilizată deja de șapte ani pe distanța Timișoara-frontieră. 

Pista de bicicletă în Serbia FOTO Ștefan Both

În oglindă, vecinii din Serbia au realizat și ei pista de biciclete de la graniță până în localitatea Klek, iar acolo eu aveau deja o pistă spre Zrenjanin, capitala Banatului sârbesc. 

Se așteaptă acum construcția infrastructurii punctului de trecere a frontierei atât pentru bicicliști, cât și pentru vapoarele de pe Bega. 

Consiulul Judeţean Timiș a alocat banii (aproape 600.000 de euro) pentru execuţia a ceea ce ţine de partea românească a punctului de trecere a frontierei. Partea sârbă trebuie să facă în oglindă aceeaşi chestiune.

Se speră ca punctul de frontieră să fie operaţional până la finele anului 2023. 

Până atunci, frontiera pentru bicicliști va fi deschisă până în octombrie, după cum urmează: 25 - 26 martie, 29 - 30 aprilie, 27 - 28 mai, 03 - 04 iunie, 24 - 25 iunie, 29 - 30 iulie, 26 - 27 august, 23 - 24 septembrie și 28 - 29 octombrie.

Trecerea frontierei se va face pe baza cărții de identitate, între orele 8.00 și 20.00. 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute