FOTO VIDEO Timişoara, uluitoare prin ochii dronei „Eye In The Sky“. Este una dintre realizările inedite ale anului 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2013, Timişoara s-a numărat printre primele oraşe din România care se pot mândri cu fotografii aeriene realizate cu ajutorul unei drone.

Pozele realizate cu drona sunt cea mai nouă pasiune a fotografilor, chiar dacă, deocamdată, la început de drum în România. Timişoara a fost şi de această dată la înălţime. Fotograful Valentin Vâlcu, pasionat de gadgeturi şi tehnologii noi, a uimit în 2013 cu imaginile pe care le-a surprins cu drona sa.

Aparatul său a devenit cunoscut în tot oraşul, iar imaginile surprinse au devenit virale pe paginile de socializare.

Timişoreanul a fost nelipsit de la marile evenimente din oraş, a surprins imagini senzaţionale, a arătat Timişoara de la înălţime aşa cum niciodată nu a mai întâmplat. 

“În 2013 mi-am descoperit o nouă pasiune pe care am împărtăşit-o cu voi îndeaproape, în cadrul proiectului Eye In The Sky. Aşa cum aţi aflat pe parcursul acestui an, fotografia cu ajutorul dronelor este oarecum la început de drum, iar noi, cei din Timişoara suntem printre primii că ne putem mândri cu frumuseţea oraşului fotografiat de la înălţime. Din acest punct de vedere, 2013 a fost un an interesant, plin de încercări şi reuşite şi cu această ocazie, ţin să muţumesc tuturor fanilor de pe Facebook, pentru gândurile frumoase şi incurajări”, a declarat Valentin Vâlcu.

Vă lăsăm să savuraţi câteva din fotografiile inedite realizate în 2013, la Timişoara, cu ajutorul dronei.

GALERIE FOTO EYE IN THE SKY



Citiţi şi:
 

FOTO-INEDIT Timişoara văzută prin ochii păsărilor. Drona care oferă o nouă dimensiune oraşului

FOTO Festivalul Bega Bulevard şi Cursa Răţuştelor văzute prin ochii unei drone

VIDEO Imagini fabuloase cu lucrările de pe şantierul subpasajului Michelangelo

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta