FOTO Veste bună pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Se schiază pe pârtiile de la Semenic, Văliug şi Gărâna

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pârtia de la Gărâna FOTO Wolfsbergski/Facebook

Ninsorile din ultima vreme au redeschis pârtiile de schi din Munţii Semenicului. Iubitorii de schi se pot avânta pe pârtiile de la Semenic, Văliug şi Gărâna.

Dacă luna decembrie a fost tristă pentru administratorii pârtiilor din Munţii Semenicului, mijlocul lui ianuarie a venit cu mult aşteptatat zăpadă. Se schiază de voie pârtiile de la Semenic, pe pârtia de la Văliug, care are şi instalaţie de nocturnă, cât şi pe micuţa pârtie de la Gărâna –localitate mai cunoscută pentru Festival de Jazz care are loc în fiecare vară în Poiana Lupului.

Cei care ajung iarna la Gărâna pot schia pe cele trei pârtii existente. Este cea mai nouă pârtie de schi din zonă, care a fost inaugurată în 2013. 

Domeniul este împărţit în trei pârtii de dificultate medie: una de 500 de metri, alta de 600 de metri şi o pistă pentru snowboarderi de 650 de metri. 

Baza pârtiei se află în apropierea bisericii din Gărâna, nu departe de Poiana Lupului. Acolo a fost amenajată o cabană de unde se poate închiria echipamentul şi unde se poate bea vin fiert sau ceai fierbinte. 

Mai multe pentru tine:
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări