FOTO Spectacol aerian cu elicopterele Forţelor Aeriene din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Escadrila de Elicoptere Timişoara a făcut spectacol de Ziua Forţelor Aeriene Foto: Ştefan Both

De Ziua Forţelor Aeriene, la baza militară din vecinătatea Aeroportului „Traian Vuia”, a avut loc un spectacol realizat de piloţii de elicoptere

La 20 iulie odată cu sărbătoarea de către creştinii ortodocşi a Sfântului Ilie, patronul spiritual al aviatorilor, la Timişoara s-a sărbătorit Ziua Forţelor Aeriene. Unitatea Militară 01930 E şi-a deschis porţile pentru publicul lar, ocazie cu care a avut loc şi un inedit miting aviatic pe Aerodromul Giarmata, aflat lângă Aeroportul „Traian Vuia”. 


„În 2013 Forţele Aeriene Române împlinesc 100 de ani de la apariţia primei Legi de organizare a aeronauticii militare româneşti. Pe plan local sărbătorim 60 de ani de activitate pe Aerodromul Giarmata.
Sfântul Ilie, patronul spiritual al aviatorilor, ne-a dat prilejul să ne deschidem porţile şi sufletul, să vă primim acasă la noi.  Să vedeţi locul unde muncim, o parte din activitatea noastră de zi cu zi şi tehnica pe care o exploatăm”, a spus Florin Ivana, comandantul unităţii.


Florin Ivana este cel mai experimentat pilot de elicopetere din cadrul  Escadrilei Timişoara. El are peste 3.600 de ore de zbor, dintre care în jur de 3.300 pe elicoptere IAR 330-Puma şi aproximativ 300 cu IAR 316


Elicopterele care au evoluat în faţa numeroşilor spectatori  au fost toate model IAR 330-Puma, modernizat, care au ca prinipale misiuni transportul personal, medical, de materiale şi tehnică de luptă, cât şi pentru intervenţii în căutări şi salvări în timpul unor calamităţi. 


Aceste elicoptere pot zbura cu 310 kilometri pe oră (viteza maximă lateral-înapoi este de 55 kilometri pe oră) şi au o autonomie de zbor de aproape cinci ore.  
 

Unitatea Militară de la Giarmata mai are în dotare şi avioane IAK-23, MIG-15, MIG-21 şi Mig-23, însă acestea nu au primit permisiunea de la Aeroportul „Traian Vuia” de a se ridica de la sol, asffel că spectatorii s-au mulţumit să le privească şi să se fotografieze cu ele în unitate.

Mai multe pentru tine:
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”