FOTO „Regele Lear" cu teatrul londonez Globe. "Geoffrey" din serialul Prinţul din Bel-Air se află la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timişorenii vor avea parte de un spectacol pus în scenă de Teatrul Globe, cel mai renumit teatru din Anglia. „Regele Lear” se va juca astăzi şi mâine seara, pe un scenă montată în curtea Colegiului Bănăţean

Teatrul Globe din Londra, care se află într-un turneu european, s-a oprit la Timişoara, la invitaţia Fundaţiei Culturală ArtMedia. Britanicrii au mai fost la Timişoara, în urmă cu cinci ani, cu piesa „Romeo şi Julieta”, care a avut parte de un mare succes. De această dată, Teatrul Globe a adus „Regele Lear”, care se va juca în două seri, marţi şi miercuri, pe scena amenajată în curtea Colegiului Bănăţean.

“Aducerea Teatrului Globe a început ca un vis frumos. Nu credeam că vom reuşi. A fost un mare efort financiar şi fizic. Acum mă bucur că actorii sunt foarte încântaţi de Timişoara şi de faptul că sunt aici”, a declarat Doina Popa, directorul ArtMedia.

Turneul celor de la Teatrul Globe a început în Anglia, iar apoi au plecat în Turcia, Germania, Austria şi Danemarca.

În ultimii cinci ani Teatrul Globe a început să îşi prezinte producţiile în spaţii neconvenţionale, alegând castele, biserici, diferite festivaluri, parcuri, curţi sau pieţe ale oraşelor.

Scena din curtea Colegiului Bănăţean este amenajată în stil elisabetan, pe care vor urca opt actori “ambulanţi” care redau viaţă marii tragedii Shakespeariene, „Regele Lear”.

Cu Joseph Marcell din serialul Prinţul din Bel-Air

Printre cei care au venit la Timişoara se află şi actorul Joseph Marcell, cunoscut din serialul Prinţul din Bel-Air, în care joacă alături de Will Smith. El este “Regele Lear”.

“Este un turneu foarte interesant şi este o plăcere să mă aflu aici. Sper să vă placă ce vă vom prezenta. Regele Lear este acelaşi de sute de ani. Important este să menţin controlul asupra lui. Sper s o fac bine. Locul unde vom juca este mirific”, a spus Joseph Marcell.   



„Regele Lear” este cunoscută ca ultima tragedie a lui Shakespeare. Prima reprezentaţie a avut loc în 26 decembrie 1606, la curtea Regelui James I. Este o profundă explorare a condiţiei umane în toată complexitatea şi extremele sale.

Povestea unui teatru istoric

Teatrul „The Globe” – este unul din primele edificii teatrale din Anglia. A fost înălţat pe malul stâng al Tamisei, în anul 1599, din initiative unui asociat al lui Shakespeare, James Burbage, devenind, în scurt timp, unul dintre cele mai însemnate centre ale vieţii culturale britanice.

În 1613, clădirea de lemn a teatrului a ars şi a fost reconstruită din paiatră. În 1644, în timpul revoluţiei burgheze, din ordinal Parlamentului Puritan, clădirea a fost dărâmată.

În 1996 a fost re-creat teatrul Globe, aşa cum a fost aceasta în 1599. S-a creat o copie fidelă a originalului, un spaţiu de joc în aer liber, respectând arhitectura, dar şi tehnicile de scenă ale teatrelor din secolele XVI-XVII.

În aceeaşi atmosferă fascinantă, ca pe vremea lui Shakespeare, se va juca şi “Regele Lear”, la Timişoara. Un bilet costă între 100 şi 120 de lei. Elevii şi studenţi au parte de o reducere de 50 la sută. Pentru evenimentul din această seară, de la ora 19.00, s-au vândut deja aproape toate biletele, nu însă şi pentru cel de miercuri.

“La spectacolul din seara asta sunt invitaţi avem invitaţi 50 din cei mai buni olimpici ai Timişoarei. Pe lângă alte premii, ei au primit şi câte un bilet la Regele Lear”, a mai spus Doina Popa.

 

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare