FOTO O centrală termică a fost transformată în hotel de "lux" pentru boschetari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oaspeţii adăpostului primesc un ceai cald

Pe lângă adăposturile de la Fundaţia Timişoara 89 şi cel al Caritasului, „homelessi”  din Timişoara „homelessi” pot găsi un pat călduros într-o centrală termică din cartierul Circumvalaţiunii

Pentru a supravieţuii frigului, municipalitatea a găsit o soluţie inedită de a-i adăposti pe oamenii fără locuinţă. Iarna nu dă semne că vrea să plece, iar meteorologii anunţă pentru săptămâna viitoare temperaturi care vor coborî până la minus opt grade Celsius. La aşa frig, nici câinii nu supravieţuiesc fără un adăpost, darămite un om. 
 

Aşa a fost transformată o centrală termică în adăpost pentru boschetari. O dată cu modernizarea sistemului de încălzite, în construcţia în care se află centrala termică a rămas un spaţiu liber, care a fost compartimentat şi unde s-au adus 34 de paturi. 


Oaspeţii "hotelului" sunt oamenii care alcătuiesc "talpa ţării". De la sărmanii care caută şi mănâncă prin gunoaie, la cei care cerşesc prin intersecţii, ori prestează diferite munci ca zilieri.


 „E bine aici. Nu am unde să dorm şi afară îngheţ. Eu am venit din Craiova să caut de lucru. Mai ajut oamenii să care marfă în pieţe. Nu sunt mulţi bani”, a declarat Vasile, unul din locatarii centralei termice din Circumvalaţiunii.


„Eu am venit din judeţul Satu Mare. Nu am unde să stau. Trăiesc din mila oamenilor, cerşesc, caut prin gunoiae. Asta e”, afirmă Tică, un alt locuitor din centrală.


„Eu lucrez cu animale, mă duc pe la ciobani, dar pe frigul cine îţi dă de lucru. De aia am venit aici. Măcar am un pat şi e cald”, a spus şi Marian, care spune că e originar dintr-un sat din Oltenia. 


Mâncare şi ceai cald


Oamenii străzii sunt păziţi în permanenţă de agenţii de la Poliţia Comunitară, care şi-au făcut un birou de primire în compartimentul cu ţevi şi instalaţii. Nici nu ar putea să stea cu „boschetarii”, având în vedere mirosul oribil din camera lor. De fiecare dată cânt intră la ei, poliţiştii îşi pun o masca pe faţă.


Toţi cei care vin în adăpost trebuie să fie înregistraţi de poliţiştii locali. Dacă ziua centrala nu este plină, noaptea aceasta devine neîncăpătoare. Iniţial programul era de la ora 17 până la opt dimineaţa. Acum însă este deschis non-stop.


Dorm şi câte trei persoane într-un pat. Sunt oameni necăjiţi, care lucrează cu ziua, ori cerşesc sau caută prin gunoaie. 


„Centrala a funcţionat ca adăpost şi anul trecut. Dara cum s-a ajuns să fie şi 50 de persoane. Nu poţi să laşi oamenii să îngheţe pe stradă. Unii vin singuri, alţii sunt aduşi. Ei fac parte din categoria persoanelor străzii care sunt prinşi de poliţiştii comunitari, trimişi la domiciliile de unde provin, dar care revin la Timişoara”, a spus Dana Seracin, purtător cu cuvânt la Poliţia Locală.  


Diferite asociaţii se ocupă ca oamenii străzii să aibe mâncare şi ceai cald. Există însă şi câteva condiţii care trebuiesc respectate de „chiriaşi”. Este interzis intrarea cu alcool, cu aurolac sau în stare de ebrietate. Cei care fac scandal nu vor mai fi primiţi. 

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro