FOTO Încep lucrările la parcarea zgârie-nori. Şoferii îşi pot lăsa maşina şi la etajul nouă al clădirii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa va arăta parcarea supraetajată pe nouă nivele

Mulberry Development a obţinut autorizaţia pentru construcţia unei parcări supraetajate în noul cartier timişorean ISHO. Parcarea va avea nouă etaje.

Parcarea supraetajată de la Iulius Mall, care va avea şase nivele, şi care va fi inaugurată curând, nu va fi nici singura, nici cea mai înaltă parcare din Timişoara. Mulberry Development a obţinut autorizaţia pentru construcţia unei parcări, care va avea nouă etaje. Parcarea va deservi noua clădire de birouri din proiectul multifuncţional ISHO, dar va putea fi folosită şi de şoferii care au nevoie să acceseze zona centrală a oraşului. 

Dezvoltatorul proiectului a anunţat că în următoarele zile vor demara lucrările la una din cele mai înalte parcări supraetajate din ţară, cu o capacitate de peste 700 de locuri. 

Lucrările vor fi finalizate la mijlocul anului viitor şi noua facilitate va putea fi dată în folosinţă, contribuind la îmbunătăţirea condiţiilor de trafic din zona Take Ionescu – Punctele Cardinale.

“Infrastructura care va deservi zona noului cartier este o prioritate pentru noi. Începem aşadar construcţia unei parcări de mari dimensiuni în paralel cu finalizarea primei clădiri de birouri şi demararea şantierului pentru viitoarele apartamente. Ne-am propus ca odată date în folosinţă apartamentele şi spaţiile de lucru din clădirile noastre, să existe toate facilităţile pentru a oferi cea mai bună experienţă urbană. Impactul va fi pozitiv nu doar în cartierul ISHO“, spune Ovidiu Şandor, CEO Mulberry Development, dezvoltatorul proiectului ISHO.

Peste 2.000 de locuri de parcare la ISHO

Celor 700 de locuri de parcare disponibile odată cu darea în folosinţă a noii facilităţi, li se vor adăuga alte 1.300 în zona subterană a clădirilor de locuinţe şi birouri care vor constitui proiectul multifuncţional ISHO, astfel încât în noul cartier să fie disponibile peste 2.000 de locuri de parcare. ISHO va deveni astfel cel mai bine deservit cartier din Timişoara din punct de vedere a spaţiilor de parcare.
 

Organizarea parcajului în cartierul ISHO, în subteranul clădirilor de locuinţe şi în parcarea supraetajată, este gândită pentru a putea crea o zonă rezidenţială complet pietonală la nivelul solului. Spaţiul rezultat este utilizat pentru amenajarea unui parc generos, pentru piste de biciclete şi pentru crearea unui frumos parcurs pietonal care va fi animat de magazine, restaurante şi cafenele. 

Proiectul ISHO realizat de Mulberry Development

În prezent, Mulberry Development dezvoltă ISHO, un proiect major în Timişoara. La final celor trei etape de dezvoltare, ISHO va forma un cartier nou cu peste 1.000 de apartamente, 50.000 metri pătraţi de birouri de nouă generaţie, 2.000 de locuri de parcare, spaţii verzi de peste 7.500 metri pătraţi, locuri de joacă, after-school, supermarket, un centru medical, farmacie, bănci şi alte funcţiuni comerciale complementare. Zona pietonală a ansamblului va oferi restaurante, cafenele, terase şi alte spaţii de socializare şi relaxare.
 

Mulberry Development este o companie premiată, specializată în dezvoltarea proiectelor imobiliare, fondată de antreprenorul Ovidiu Şandor. Compania este cunoscută pentru realizarea a două proiecte majore în cele mai importante oraşe secundare din România: City Business Centre, Timişoara şi The Office, Cluj-Napoca. 


Citiţi şi:

FOTO Proiect futurist la Timişoara. Un nou pod rutier şi o pasarelă pietonală peste Bega

Proiectul care va schimba faţa Timişoarei. Singurul cartier din România gândit pentru pietoni şi biciclişti FOTO

Începe construirea blocurile viitorului în Timişoara: parc, piscină, locuri de joacă şi pistă de alergat. „Primul cartier cu adevărat nou construit după Revoluţie“

Ovidiu Şandor preia un teren abandonat şi construieşte un amplu cartier rezidenţial în centrul Timişoarei

Timişoreanul Ovidiu Şandor, în topul celor mai mari dezvoltatori de birouri din România: “Se poate face business sustenabil şi în afara Bucureştiului”

City Business Centre din Timişoara a finalizat cea de-a cincea clădire de birouri din Piaţa 700

FOTO VIDEO Premieră în Europa de Est. Stăvilar austriac de secol XVIII, mutat ca un puzzle uriaş la Timişoara
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți