FOTO Cum a ajuns un român să lucreze la groapa de gunoi din capitala Filipinelor, o metropolă cu 10 milioane de locuitori

Corneliu Cocioba a plecat în Filipine în urmă cu şase ani într-o misiune creştină care prevedea hrănirea săracilor care trăiesc din generaţi în generaţie la groapa de gunoi a capitalei Manila, oraş care cu o populaţie cât jumătate din România. În Filipine, Corneliu a cunoscut-o şi pe soţia sa, Liezel. Împreună au un copil de patru ani.

Obligată de standardele europene din domeniu, încet-încet, România închide gropile de gunoi de la marginile oraşelor sau comunelor. Acolo unde se întâmplă, însă, să mai fie astfel de gropi, mirosurile sunt insuportabile. Chiar şi atunci când treci cu maşina şi sistemul de ventilaţie este pornit, mirosul se simte la fel de puternic. Iar dacă acest lucru se întâmplă la o groapă de gunoi a unei comune de câteva mii de locuitori sau a unui oraş de câteva zeci sau sute de mii de locuitori, imaginaţi-vă, însă, cum este să trăieşti sau să lucrezi în mijlocul unei gropi de gunoi dintr-un oraş cu 10 milioane de locuitori.

Lugojeanul Corneliu Cocioba a simţit pe pielea lui ce înseamnă acest lucru. Invitat în anul 2008 de un ONG să meargă în Filipine ca misionar creştin, Corneliu a fost selecţionat pentru un program de hrănire a copiilor săraci, lucrând în special cu bolnavii de TBC de la groapa de Gunoi a metropolei Manila, capitala Filipinelor, oraş cu 10 milioane de locuitori. „Oamenii cu care lucrez sunt născuţi din generaţie în generaţie între gunoaie”, a explicat Corneliu, care spune că a fost ferit de bolile pe care le putea lua de la groapa de gunoi.

Una din cele mai mari probleme cu care Corneliu  Cocioba s-a confruntat în Filipine a fost mâncarea. „Se consumă foarte mult orez, peşte şi fructe exotice. La început nu eram obişnuit să consum orez fiert, fără niciun condiment, dimineaţa la prânz şi seara, dar ,m-am obişnuit”, povesteşte  Corneliu, care a cunoscut-o pe soţia sa, Liezel, tot în Filipine.

„Lucra la un restaurant. Am intrat acolo. Am văzut că este frumoasă şi mi-a plăcut. Am intrat în vorbă, ne-am cunoscut, iar acum cinci ani ne-am căsătorit”, a mărturisit Corneliu, care a mai spus că diferenţele de cultură dintre un român şi o filipineză nu au fost niciodată o barieră în căsătorie. Liezel, venită împreună cu şiul şi cu soţul său în România se declară încântată de ospitalitatea românilor.

În privinţa bonelor filipineze, care sunt foarte căutate de românii cu bani, Liezel spune că secretul acestora este răbdarea pe care o au cu copiii. „Dacă o bonă ar lucra în Filipine ar câştiga mai puţin decât câştigă în Europa. Probabil aici sunt căutate pentru că au foarte multă răbdare. Filipinezul lucrează mult şi îşi face serviciul cu bucurie”, a declarat Liezel. Corneliu şi soţia lui au venit în România pentru a strânge fondurile necesare construirii unui centru social, pe un teren cumpărat în Filipine.