Faţă nouă pentru biserica Sf.Ilie, cândva cel mai încăpător lăcaş de cult al ortodocşilor români din Timişoara FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biserica Sf.Ilie din Timişoara a fost construită între anii 1912-1913, în locul unui vechi lăcas de cult ortodox, demolat ca urmare a amenajarii cursului canalui Bega.

În urmă cu aproape patru ani, compania AEM Luxten a iluminat arhitectural biserica Sântului Ilie din Timişoara. Numai puţin de 227 de reflectoare, realizate cu leduri, în două nuanţe: alb rece şi alb cald au dat o imagine aparte bisericii.

Una din cele mai vechi biserici ortodoxe române din Timişoara, văruită în alb, avea nevoie de restaurarea faţadelor pentru a putea fi scoasă în evidenţă frumuseţea ei. Acest lucru s-a şi întâmplat.

Lucrările de renovare au demarat în această primăvară, iar o parte din lăcaşul deja zugravit în culori calde, care respectă o cromatica de bun gust.

Furtuna din aceste zile a dat rupt pânzele montate pe schele, astfeş că acum se vede lucrarea în toată splendoarea. Lucrile vor continua la turnul din stânga şi în părţile laterale ale lăcaşului de cult. 

Biserica Sf.Ilie, iluminată arhitectural GALERIE FOTO


Iniaţial, biserica Sfântului Ilie din Farbric a fost construită în 1826, pe malul canalului Bega. În 1910, primăria a demarat construirea turbinei electrice şi amenajarea cursului Begăi, astfel că biserica a trebuit demolată.

Enoriaşilor li s-a promis însă o biserică nouă, în Piaţa Morii. Acesta a fost construit în trei ani. 

Pe locul amplasamentului vechii biserici, a fost aşezată o cruce care străjuieşte malul drept al canalului pe care se poate citi: ,,Crucea aceasta a fost pusă aici în anul 1928 pe locul altarului bisericii ortodoxe române demoalte în anul 1913″ . 


 

Biserica Sfântului Ilie a fost construită în stilul arhitectonic al Catedralei Mitropolitane din Sibiu. În primăvara anului 1912, locaşul de închinare este înălţat. 'Era cu 10 metri mai lungă şi cu 6 metri mai lată decât cea veche. Primăria a alocat doar fondurile necesare zidirii imobilului, restul cheltuielilor (pictura, sculptura şi construirea şcolii confesionale) fiind suportate de comunitatea bisericească. 

    

Constructorul bisericii în stil bizantin a fost Josef Ecker jr. Lucrările au fost finalizate în vara anului 1913 iar sfinţirea s-a desfăşurat în toamna aceluiaşi an. La timpul respectiv biserica din Fabric era cel mai încăpător locaş divin al ortodocşilor români timişoreni, loc în care, de multe ori, s-au desfăşurat diferite comemorări şi întruniri importante pentru românii Timişoarei.


 

Pictura locaşului a fost executată de zugravul Ioan Zaicu, iar sculptura şi tâmplăria de către fraţii Nistor şi Iosif Busuioc din Berlişte, toţi maeştri cu renume în arta eclesială bănăţeană.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG