EXCLUSIV: Părinţii copilului ucis de indiferenţa din maternitatea groazei cer deshumarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soţii Leahu încearcă să uite tragedia prin care au trecut

Claudia şi Augustin Leahu încearcă să uite drama prin care au trecut din cauza medicilor de la maternitatea Bega şi să lupte pentru viitorul copiilor lor. Au trăit o frumoasă poveste de dragoste încă de la început. Şi-au dorit foarte mult copii şi, după ce au încercat aproape şase ani să-şi împlinească visul, au apelat la o procedură costisitoare de inseminare artificială. Au aflat că vor avea nu unul, ci trei copii, iar bu

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

Coşmarul soţilor Leahu a început în urmă cu doi ani, când unul dintre tripleţi le-a murit din cauza indiferenţei medicilor de la maternitatea Bega, e pe cale de a se sfârşi. Cei doi vor să mute trupul neînsufleţit al lui Darius, fiul mort în pântecele mamei, care se află acum în “cimitirul îngerilor nebotezaţi” din Calea Buziaşului, în locul de veci al familiei.


Viitorul sunt copiii

Părinţii spun că vor încerca să uite necazurile prin care au trecut din cauza medicilor, doar că nu îi vor ierta niciodată pe cei care le-au provocat suferinţa. Copiii merg la recuperare la centrul Speranţa. „Atât pot să mai spun: îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să am copii şi că mai sunt în viaţă să-i văd crescând. Încerc să mă resemnez, dar probabil va mai trece ceva timp. Este prea devreme să le explic copiilor că au mai avut un frăţior cu care s-au jucat în pântece. Ei nu ştiu încă ce dureri provoacă moartea cuiva iubit”, a încheiat gâtuită de emoţie Claudia Leahu.

Citiţi duminică un articol cu detalii despre acest caz în

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle