Două femei s-au bătut într-un restaurant din centrul Timişoarei. Una a ajuns la spital după a fost lovită cu o sticlă în cap

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul

Împotriva femeii de 34 de ani a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „lovirea şi alte violenţe” şi „ameninţare”, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiş.

Poliţiştii de la Secţia 1 au fost sesizaţi noaptea trecută de producerea unui scandal într-un restaurant din centrul Timişoarei. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au sesizat că au de-a face cu două femeie, care s-au luat la bătaie. Din verificările efectuate a reieşit faptul că o femeie, de 34 de ani, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, ar fi lovit cu o sticlă o femeie de 26 de ani, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. 

Cealaltă femeie a fost condusa la sediul poliţiei pentru audieri, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe. .

Astăzi, împotriva femeii de 34 de ani a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „lovirea şi alte violenţe” şi „ameninţare”, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiş.

Martorii afirmă că bătaia între cele două femei ar fi pornit pentru un bărbat.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie