Doi condamnaţi la închisoare, prinşi în aceeaşi zi de poliţiştii din Timiş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au fost "pe fază". FOTO: Arhivă

Două persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei însă, fiind judecaţi în libertate, au evitat contactul cu autorităţile, au fost prinse luni de poliţişti, în Bulgăruş şi Lugoj, în judeţul Timiş.

Cel cu pedeapsa cea mai lungă dintre cei doi, S. Alexandru, de 52 de ani, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafic de persoane. În cursul anului 2010, suspectul, împreună cu o altă persoană, au racolat mai mulţi oameni pe care îi transportau în Grecia pentru a presta diferite servicii, iar banii obţinuţi de aceştia le reveneau în întregime celor doi. Bărbatul cu domiciliul în Lenauheim a fost depistat de poliţiştii din Sânnicolau Mare în localitatea Bulgăruş.

În aceeaşi zi, poliţiştii din Lugoj l-au găsit, pe stradă, pe C. Ioan, de 27 de ani, condmanat la doi ani de închisoare pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere. Cei doi bărbaţi au fost duşi la Timişoara,  în arestul IPJ Timiş, şi vor fi transferaţi în penitenciar pentru executarea pedepsei.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort