Doctorul Musta, în mesajul de Anul Nou: „Nu pot să le mulţumesc celor care m-au jignit. Lupta mea va continua”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doctorul Virgil Musta a devenit una dintre vocile pandemiei

Într-o postare pe grupul de Facebook City Doctors, înfiinţat la începutul pandemiei, doctorul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, a transmis un mesaj de Anul Nou.

„Vă multumesc pentru că aţi acceptat să fiţi partenerii mei în acest război cu virusul SARS CoV-2. Fară voi, niciuna dintre reuşitele echipei mele nu ar fi fost posibilă. Voi aţi reprezentat balanţa de care aveam nevoie în munca mea şi în deciziile mele. Prin atitudinea voastră mi-aţi dat putere şi încredere că ceea ce fac este bine”, arată doctorul Musta în mesajul adresat comunităţii City Doctors.

În aceeaşi postare, doctorul Virgil Musta le mulţumeşte şi celor care nu au fost întodeauna de acord cu el, susţinând, despre aceştia, că l-au făcut să gândească mai mult, să reanalizeze anumite decizii.

„Nu pot să le mulţumesc însă celor care m-au jignit, m-au denigrat prin minciuni şi au încercat să-mi distrugă munca şi să mă decredibilizeze. M-au durut atacurile murdare şi nedrepte, dar m-au şi întărit. Multumesc tuturor celor care s-au implicat în dezbateri, ajutându-mă cu opiniile lor pertinente”, a mai arătat Virgil Musta.

Medicul a mai spus că este cu gândul la pacienţii săi, la familiile tuturor celor care suferă, au suferit sau au pierdut oameni dragi în 2020.

„La cumpăna dintre ani, vă promit că lupta mea alaturi de voi va continua şi în anul care va veni, până vom invinge definitiv acest virus, moment pe care îl prevad în curand. Împreună, prin înţelepciune, solidaritate, bun simţ şi încredere unii în alţii, am convingerea că vom reveni la o viaţă normală, mult aşteptată de toţi”, a încheiat Virgil Musta mesajul.

Vă mai recomandăm:

Prospectul vaccinului anti-COVID folosit în România: care sunt recomandările şi contraindicaţiile

Testul rapid pentru coronavirus care poate reporni lumea. Ce spune despre el medicul Virgil Musta

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile