Date şocante despre copilăria în România. „Suntem lângă ţări ca Rwanda, Trinidad-Tobago, Botswana sau Burundi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România ocupă locul 54 din 175 de ţări monitorizate în cel mai important raport dedicat stării copiilor realizat de organizaţia Salvaţi Copiii.

Pentru mii de copii din România copilăria se sfârşeşte mult mai devreme decât ar trebui, din cauze precum violenţa extremă, sănătatea precară, lipsa accesului la educaţie, căsătoriile şi sarcinile timpurii, relevă cel mai recent studiu al organizaţiei Salvaţi Copii.
 

“Anul trecut, România ocupa locul 52, însă anul acesta a căzut două locuri, a ajuns pe 54 din 175 de ţări. Realizăm că ne găsim la egalitate cu Mauritius şi sub ţări vecine ca Bulgaria, Ucraina sau mai îndepărtate precum Kazahstanul sau China. Pentru medicii pediatri, pentru activiştii din ONG-urilor dedicate copilului lucrurile sunt mai puţin şocante”, susţine medicul timişorean Mihai Gafencu, preşedintele Salvaţi Copiii România.

Cei de la Salvaţi Copiii au analizat şapte domenii: rata mortalităţii infantile - unde România ocupă ultimul loc în Europa, cu cea mai mare rată a mortalităţii-, malnutriţia copiilor, neparticiparea la procesul educaţional – avem cea mai mare rată de abandon şcolar din istorie -, căsătoria timpurie şi sarcina la adolescenţi – România e la coada Europei, cu 34 de naşteri la 1.000 de adolescente.
 

“Acest număr enorm de adolescente care nasc ne aduce în statistica mondială alături de ţări ca Rwanda, Trinidad-Tobago, Botswana şi Burundi, care au cam 27-29-31 de naşteri la 1.000 de adolescente. Noi avem 34. Stăm mai prost ca India şi Pakistanul. Asta e realitatea care trebuie privită în faţă atunci când facem diverse festivisme”, a mai spus Mihai Gafencu.   

„Un domeniu la care stăm grotesc este violenţa copilului din mediul şcolar şi familial”
 

Ultimul domeniu de analiză a fost violenţă asupra copilului în mediul şcolar şi familial.
 

„Un domeniu la care stăm grotesc este violenţa copilului din mediul şcolar şi familial. Nici nu ştiu cum s-a ajuns, aproape că nu-mi recunosc ţara. Această violenţă care ne încarcă zilnic sufletele, de la violenţa de limbaj, violenţa erotic-pornografică a unor emisiuni TV, violenţa de pe stadioanele de fotbal, la violenţa de pe stradă, de violantarea urechii de claxoanele imbecililor, că nu putem să-i numim altfel pe cei care se manifestă astfel şi lângă spital, unde există semnul H, care îţi indică că e un spital unde dormi copiii bolnav. Mergând mai departe, faptul că nu avem niciun loc în care să te poţi retrage, să te reculegi în linişte, nu avem niciun loc liniştit. Ne dăm seama că toată această violenţă se transformă în lucru greu de suportat pentru copii. În această situaţie, dublat de familiile sărace, unde consumul de alcool există, ne face să avem mulţi copii la limita depresiei. Alţii găsesc soluţia în tot felul de droguri ieftine din categoria etnobotanicelor. În România, unul din doi copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială”, a declarat Mihai Gafencu.
 

Medicul de la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara apreciază că, din cauza tuturor acestor concluzii, ziua copiilor ar trebui sărbătorită, pe viitor, în bernă. 

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort