Daniel Vighi, profesor universitar: “Nu există pretenția ca toți să fie de Harvard, dar onestitatea este mai presus de orice”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Vighi este vicepreşedinte Societăţii Timişoara

Timișoreanul Daniel Vighi, unul din inițiatorii petiției prin care se cere demisia premierului Victor Ponta, susține că "autoritatea academică din România este pe cale să își recapete demnitatea"

Profesorul și scriitorul Daniel Vighi, unul din membri Grupului de Reformă Universitară, de la Universitatea de Vest din Timișoara, a primit cu bucurie vestea că cei de la Consiliul de Atestare a Titlurilor și Certificatelor Universitare consideră că Victor Ponta a plagiat.

Universitarii din Timişoara cer demisia lui Ponta: "Ne face de râs în toată lumea" 

Felicitări celor care au luat această decizie. Este un prim pas pentru ca autoritatea academică să își recâștige deminitatea. Sper să își păstreze poziția. Înainte de a fi Einstein trebuie să nu fi plagiator. Noi avem o mare problemă în ceea ce privește onestitate intelectuală. Ea trebuia să pornească de la profesori, de la gradul I, până la cei universitari. Chiar dacă invențiile noastre nu sunt geniale, importantă este onestitatea. Nu putem să cerem să fie toată lumea de nivelul Harvard, dar onestitatea este mai presus de orice”, a declarat Daniel Vighi.

Viorel Marineasa, profesor universitar: "Ponta nu ştie ce este munca ştiinţifică. Trebuie să îşi dea demisia"

Săptămâna trecută, Daniel Vighi, alături de profesorii Ciprian Vălcan, Smaranda Vultur şi Viorel Marineasa, a semnat un apel prin intermediul căruia Victor Ponta este somat să-şi prezinte demisia. Motivul îl reprezintă acuzaţiile de plagiat la adresa premierului.

Citește aici petiția lansată de universitarii din Timișoara: Demisia premierului Victor Ponta cerută de mediul academic



Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS