Daniel Funeriu critică organizaţiile studenţeşti care vor gratis cu trenul: E eroare să transformăm universităţile în Agenţia Naţională de Pomeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, a criticat în termen duri organizaţiile studenţeşti din România care au răspuns premierului Cîţu după eliminarea gratuităţilor pe tren.

Guvernului Cîţu a decis eliminarea gratuităţilor la tren pentru studenţi, acestoa urmând să li se acorde o reducere de 50%. Organizaţiile studenţeşti au fost revoltate de această decizie şi au spus că ministrul Cîţu a tăiat gratuităţile bazat pe considerente ideologice. 

„Sunt şocat de impertinenţa, demagogia, necunoaşterea şi spiritul total antidemocratic cu care organizaţiile studenţeşti răspund premierului Cîţu referitor la reducerile operate de acesta pentru studenţi. Ei îl acuză că a tăiat bazat pe considerente ideologice. E un guvern ales democratic, inclusiv pe criterii ideologice, e foarte bine dacă ia decizii bazat pe principii. De când organizaţiile studenţeşti au devenit komisarii politici ai luptei de clasă? Pe fond: e greu de decis cât de inspirată este decizia de a lărgi, în România, sprijinul social pentru studenţi. Eu cred că nu e. Pe de-o parte pare o idee bună să sprijini cât mai mulţi tineri, inclusiv fără resurse, să meargă la universitate. Pe de altă parte e limpede că majoritatea universităţilor noastre nu reuşesc să fie performante nici măcar pentru cei mai buni studenţi”, a răspuns Daniel Funeriu pe pagina sa de Facebook.  

„În condiţiile în care numărul de elevi care obţin bacalaureatul e aproximativ egal cu cel al locurilor gratuite oferite de universităţi, e firesc să te întrebi cum anume sprijinul financiar pentru cei săraci îi va ajuta să intre la universitate când, de fapt, problema esenţială este că ei nu au bacalaureatul, adică nu pot intra la universitate din cauza nivelului lor scăzut. Esenţa este, aşadar, creşterea nivelului celor de jos, ceea ce va rezolva şi toate problemele care decurg de aici, nu pomeni pentru cei care nu au nivelul”, a continuat fostul ministru. 

Daniel Funeriu spune că în principiu este împotriva măsurilor sociale, numite de unii pomeni.  

„E atât de mult de lucru în oraşele universitare ale României, atâţi elevi mici au nevoie de meditaţii de exemplu, încât un student merituous, care are nevoie de un plus de resurse pentru a învăţa, le poate obţine, aşa cum mulţi dintre noi am făcut-o, prin câteva ore de muncă.  

În concluzie, sistemul de sprijin social pentru studenţi trebuie să îndeplinească un rol simplu: niciun tânăr cu performanţe suficiente pentru a urma o universitate nu trebuie lăsat de căruţă.  

Este însă o eroare să transformăm universităţile în Agenţia Naţională de Pomeni pentru Tineri Slab Pregătiţi. Dacă facem asta risipim bani (care ar fi mai util să fie injectaţi în creşterea performanţelor celor mici), inducem o mentalitate de asistat social studenţilor, nu promovăm cultura performanţei”, a încheiat Funeriu. 

Vă mai recomandăm:

Funeriu: Dragoş Bucur are acelaşi discernământ ca Şoşoacă. Acum 5 ani era avocatul homeschooling-ului. Zicea că şcoala obsoletă îi strică fetiţa


Daniel Funeriu: „COVID-19 nu este o glumă! Am semnale că anumiţi profesori de religie sunt mai degrabă parte a teoriilor conspiraţioniste”
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani