Cluburile din Timişoara care au dat muzica prea tare au fost amendate de poliţiştii locali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un club amendat FOTO Poliţia Locală Timişoara

Tulburarea liniştii locuitorilor pe timp de noapte se sancţionează cu amenzi. Poliţia Locală din Timişoara a avut de lucru şi în week-end-ul care a trecut.

Poliţiştii locali au acţionat şi în acest weekend împotriva localurilor şi a persoanelor fizice care au tulburat liniştea publică prin muzica dată la maxim.  

Trei societăţi comerciale care nu au ţinut cont de faptul că muzica la intensitate ridicată provoacă disconfort cetăţenilor care locuiesc în zonă au fost sancţionate în nopţile de vineri spre sâmbătă şi sâmbătă spre duminică.  

Este vorba despre societatea Chachassa TSM de pe strada Eugeniu de Savoya, societatea M&M Gastro Gardens, tot de pe strada Eugeniu de Savoya şi Rainbow SRL, de pe strada Liviu Rebreanu, care au primit sancţiuni între 500 şi 1.500 de lei, conform Legii 61/1991.  

Un cetăţean care a închiriat localul Ciocârlia de pe strada Avram Imbroane, a fost, de asemenea, sancţionat cu 1.500 lei pentru că a dat muzica prea tare deranjând mai mulţi locuitori, la fel şi un alt timişorean care a închiriat localul Amado Tours de pe str. Polonă.  

Două persoane care au tulburat liniştea locuitorilor de pe strada Şcolii, prin muzică la intensitate ridicată, la un priveghi, au fost de asemenea, sancţionate cu 1.500 lei.  

Tot pentru deranjarea cetăţenilor pe timp de noapte, de această dată prin turarea motorului şi efectuarea de difturi prin frânări bruşte pe loc, a fost sancţionat un tânăr de 21 de ani. Acesta a primit o amendă de 800 lei conform HCL 371/2007 deoarece s-a distrat în acest fel în pasajul de la Iulius Town.  

Sancţiunile totale s-au ridicat la 9.300 lei.  
 

Vă mai recomandăm să citiţi:

Fostul şef Antitero a depus jurământul ca nou director al Poliţiei Locale Timişoara. Hajdu Attila: „Ne dorim o prezenţă mai mare în comunitate“ 

Accidentele rutiere grave s-au înjumătăţit anul trecut la Timişoara faţă de 2020. Ce spune primarul

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”