Ce spune Constituţia despre suspendarea Preşedintelui României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspendarea Preşedintelui este stipulată în Constituţie

Încercarea de înlocuire a şefilor celor două camere parlamentare a generat astăzi un adevărat război politic în România. Dacă schimbarea celor doi şefi va fi posibilă, Crin Antonescu ar putea ajunge în fruntea Senatului. În acest fel, îi este ameninţată poziţia Preşedintelui Traian Băsescu. Constituţia prevede că şeful statului poate fi demis, cu anumite condiţii.

Al doilea capitol al Constituţiei României, cel referitor la şeful statului, prevede prin articolul 95 că acesta poate fi schimbat din funcţie în cazul în care ar săvârşi fapte grave, prin care ar încălca articolele Constituţiei. Chiar şi aşa, este necesară consultarea Curţii Constituţionale. Propunerea de suspendare poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor.

Aceşti paşi nu sunt, însă, de ajuns. Dacă propunerea de suspendare este aprobată, în cel mult 30 de zile trebuie organizat un referendum privind demiterea Preşedintelui. Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă, Preşedintele e suspendat sau se află în imposibilitatea de a-şi exercita funcţie, automat noul preşedinte interimar va fi preşedintele Senatului sau cel al Camerei Deputaţilor.

Iată mai jos articolele din Consituţie care se referă la suspendarea şefului de stat:

ARTICOLUL 95 - Suspendarea din functie
(1) In cazul savarsirii unor fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei, Presedintele Romaniei poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultarea Curtii Constitutionale. Presedintele poate da Parlamentului explicatii cu privire la faptele ce i se imputa.
(2) Propunerea de suspendare din functie poate fi initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor si se aduce, neintarziat, la cunostinta Presedintelui.
(3) Daca propunerea de suspendare din functie este aprobata, in cel mult 30 de zile se organizeaza un referendum pentru demiterea Presedintelui.


ARTICOLUL 98 - Interimatul functiei
(1) Daca functia de Presedinte devine vacanta ori daca Presedintele este suspendat din functie sau daca se afla in imposibilitate temporara de a-si exercita atributiile, interimatul se asigura, in ordine, de presedintele Senatului sau de presedintele Camerei Deputatilor.

EDITORIAL DE SABIN ORCAN: Ponta, între Năstase şi Băsescu

Cine este personajul „Dottore“, apelativul cu care i s-a adresat Băsescu lui Ponta

Şi ei au fost acuzaţi de plagiat, dar au demisionat!

Ponta continuă asaltul politic împotriva instituțiilor statului care nu răspund la comenzi


Viorel Marineasa: "Ponta nu ştie ce este munca ştiinţifică. Trebuie să îşi dea demisia"


Află câte persoane au semnat petiţia care cere demisia premierului

Daniel Vighi, profesor universitar: "Onestitatea este mai presus de orice"

Universitarii din Timişoara cer demisia lui Ponta: "Ne face de râs în toată lumea"

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă