Ce pedeapsă a primit un medic din Timiş care a luat mită de 34 de ori, după ce a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei

0
Publicat:

Judecătorii au stabilit sentința în dosarul unei femei, medic pneumolog din Timiș, care și-a recunoscut faptele după ce procurorii au documentat 34 de cazuri în care aceasta a primit mită de la pacienţi.

Medicul a recunoscut că a luat mită. FOTO: Shutterstock

Medicul pneumolog din județul Timiș a ajuns în atenția procurorilor după ce ancheta penală a scos la iveală că, pe parcursul a aproape un an și jumătate, a primit bani în mod repetat de la pacienți, ea fiind reţinută, în luna septembrie, pentru 24 de ore, în urma unor percheziţii făcute acasă, dar şi la cabinetul unde profesa.

Potrivit procurorilor, faptele s-au petrecut între aprilie 2024 și septembrie 2025, interval în care medicul ar fi primit mită de 34 de ori, iar sumele oferite de pacienți variind între 50 și 4.000 de lei şi ajungând în total la 8.150 de lei.

În timpul audierilor, femeia și-a recunoscut integral vinovăția, iar anchetatorii au decis încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, une mecanism legal care permite soluționarea cauzei fără un proces îndelungat.

Astfel, magistraţii au stabilit că o pedeapsă de 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare şi mai multe interdicții, printre care şi aceea că medicul nu va avea să practice profesia de medic în unitățile sanitare de stat pentru o perioadă de doi ani, calculată din momentul în care hotărârea de condamnare va deveni definitivă.

De asemenea, s-a menținut și măsura sechestrului asigurător instituit în timpul urmăririi penale asupra sumei de 8.150 de lei, care urmează să fie confiscată

„Urmare a încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, sub rezerva confirmării acestuia de către instanţa de judecată, inculpata va fi condamnată la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare. Se va aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de medic în cadrul unităţilor sanitare de stat pe o perioadă de 2 ani, care se calculează de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Se va aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat precum şi dreptul de a exercita profesia de medic în cadrul unităţilor sanitare de stat”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat