Bani de urgenţă emişi la Timişoara, în anul 1919: „Au fost scoşi pentru a suplini lipsa monedei de schimb“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Timişoara, imediat după unirea Banatului cu România, au fost emise aşa numitele “notgelduri”, bani care ţineau loc de moneda oficială de atunci, care era ţinută la “ciorap” de populaţie.

După unirea Banatului cu România, din 1919, se va schimba şi monetăria şi apare, pentru prima dată, Leul. Într-o perioadă nesigură, populaţia şi-a ţinut banii de argint şi de aur stocaţi, nu se scoteau bani în circulaţie. Ca atare, a apărut o criză, care a fost rezolvată prin emiterea unor bancnote de urgenţă. În română se numeau "asignate", în germană "notgelduri". 

Asemenea bancnote valorice erau emise în situaţii de urgenţă, pe timp de război sau în cazul unor grave crize economice, când emiterile oficiale de bani nu se puteau face. 
 

Cele mai cunoscute “asignate” sunt cele emise după izbucnirea primului Război Mondial pe teritoriul Germaniei, Austriei şi Ungariei. Aceste bancnote erau din hârtie, dar se foloseau pentru realizarea lor şi pieile, folie de aluminiu sau mătasea.

În Timişoara anului 1919, au fost emise bancnote de 10, 20 şi 50 de filleri, redactate în limba română. 

Pe atunci banii de argint şi de aur erau stocaţi, lumea ţinea de ei şi nu îi mai scotea în circulaţie. Notgeldurile au fost emise în anumite împrejurări de primării, consilii comunale, unităţi bancare, întreprinderi particulare şi societăţi comerciale. Au avut putere circulatorie limitată, în regiunile, localităţile şi în întreprinderile emitente. Au fost emise pentru a suplini lipsa monedei de schimb şi mai ales a monedei divizionare uşurând, astfel, tranzacţiile comerciale. În acest caz, banii metalici fiind de negăsit la Timişoara, noua stăpânire a făcut bani înlocuitori, dar curând au fost introduşi leii şi fillerii au dispărut”, a declarat Sergiu Galiş, expert în numismatică din Timişoara.


 

În Regatul României se numeau asignate şi au fost emise pentru sprijinirea populaţiei nevoiaşe în timpul iernii, cu valoare nominală de 100 de lei.


Citeşte şi:

EXCLUSIV Misterul “mahmudelelor” de aur din Austria, descoperite la vama Cenad

Cu ce bani se făceau cumpărăturile în Banatul de altă dată: Coroana Austro-Ungară avea inscripţia şi în limba română

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte