Afecţiunea oculară de care nu scapă nimeni. „Literele încep să se încalece“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presbiopia este una dintre cele mai frecvente afecţiuni ale ochilor. Ea descrie un proces de îmbătrânire a ochiului.

După vârsta de 40 de ani, multă lume va constata un fenomen vizual neplăcut: scăderea capacităţii de a distinge detalii la distanţă mică. Cărţile, telefonul, televizorul, ceasul, inscripţiile de pe etichete, se transformă în obiecte cu imagini ceţoase. Astfel, apare nevoia de a îndepărta obiectele de mici dimensiuni de ochi pentru a le putea vedea clar. Fenomenul se numeşte presbiopie şi descrie un proces de e îmbătrânire a ochiului.

“Aproape nimeni nu mai scapă de presbiopie, apare odată cu vârsta. Sunt foarte rare cazurile în care apare mult mai târziu. Este de fapt o slăbire în timp a muşchilor globului ocular. Îşi pierd din proprietăţi, din forţă, elasticitate şi putere. Atunci nu mai vedem bine la aproapre, focalizăm bine la distanţă. De regulă, se instalează după vârsta de 40 de ani. Ni se înceţoşează privirea de aproape, literele încep să se încalece una pe cealaltă, efectiv nu mai avem o imagine clară când scriem, citim, privim la calculator. Presbiopia odată instalată se va modifica, va creşte ca dioptrie cam la un interval de doi ani”, a declarat Roxana Trifan, specialistul optometrist.

Se recomandă ca după vâsta de 40 de ani să se meargă la un control anual, astfel încât presbiopia să fie despistată la timp. În ultimele decenii, media de vârstă a celor care se confruntă cu probleme de vedere a scăzut foarte mult. 

„Oamenii au început să lucreze foarte mult cu zona de aproape, în birouri, plus că au apărut device-urile, telefon, laptop, claculator, mai este şi televizorul. Stăm mereu în lumina astra albă, de bec, de neon etc. Clar are un impact asupra vederii. Pe timpuri, un ţăran care lucra doar pe câmp nu îşi punea problema de această afecţiune, dar intelectualii, cei care citeau mult, erau afectaţi cu siguranţă”, a mai spus Roxana Trifan.
 

Metodele de corectare a presbiopiei recomandate de medicii oftalmologi sunt, în primul rând, ochelarii. O altă variantă de corecţie optică o reprezintă lentilele de contact.
 

“Dacă vorbim de corecţii mari de 2-3 ca dioptrie, recomand şi rentilele contact. Doar că nu sunt pentru oricine, trebuie ţinute cont de mai multe lucruri. Trebuie aplicate aproape zilnic, trebuie să avem foarte mare grijă la igienă şi să avem o oarecare dexteritate să le punem şi să le scoatem”, a completat specialistul optician.

Pentru persoanele care lucrează mult cu calculatorul, care suprasolicită muşchii globului ochular, e indicat ca o dată la oră să facă o pază de aproximativ zece minute, să privească la distanţă, pentru relaxarea muşchilor de la ochi. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO