Aceeaşi Mărie cu altă plărie: Deszăpezire cu firmele care s-au dovedit incompetente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile promit să nu fie luate prin surprindere Foto: Arhivă

Colegiul Prefectural Timiş s-a întâlnit ieri în şedinţă, iar unul din principalele puncte de pe ordinea de zi a fost stadiul pregătirilor pentru sezonul rece. Ca de obicei autorităţile promit că nu vor fi luate prin surprindere. 

În ultimii doi ani Timişoara a fost lovită de ninsori puternice. Atât autorităţile cât şi firmele s-au dovedit neputincioase. Cel mai mare dezastru a fost în urmă cu doi ani, când atât Retimul cât şi Societatea de Drumuri Municipale, firmele care şi-au împărţit oraşul în două, au fost depăşite de situaţie. Anul trecut, partea de oraş câştigată de Retim a mai fost curăţată, dar în zona SDM-ului a fost jale. 

Mai multe zone, aceleaşi firme

Pentru a nu se mai ajunge ca firmele să fie depăşite de situaţie, Primăria Timişoara a împărţit oraşul în şase zone. La licitaţie s-au prezentat însă aceleaşi firme, Retim şi SDM, care şi-au împărţit din nou oraşul, patru zone revenind Retimului şi două SDM-ului. Responsabilii din primărie dau asigurări că firmele şi-au asigurat stocul de material antiderapant şi sunt pregătite să intervină. Aceleaşi vorbe au fost spuse în fiecare an, dar când a fost vorba de intervenţia concretă, lucrurile au stat altfel, în special în privinţa Societăţii de Drumuri Municipale. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi