Accident în judeţul Timiş: un tânăr de 18 ani a murit, iar altul a fost rănit într-o coliziune ce a avut loc luni spre marţi noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un tânăr de 18 ani a murit într-un accident care a avut loc noapte de luni spre marţi lângă localitatea Cărpiniş FOTO Adevărul

Un tânăr de 18 ani şi-a pierdut viaţa şi un altul a fost grav rănit într-un acccident grav care a avut loc noapte trecută la ieşirea din localitatea Cărpiniş. Din primele informaţii, se pare că şoferul autoturismului a pierdut controlul volanului.

Tânărul se afla în maşină cu verişorul lui de aceeaşi vârstă, care a fost rănit dup ce maşina în care se aflau a lovit un podeţ, oprindu-se în gardul unei case, potrivit Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Ionuţ Bocancea, a declarat pentru sursa citată că accidentul a avut loc la ieşirea din localitatea Cărpiniş, după ce unul dintre tineri, care conducea un autoturism Volkswagen, a pierdut controlul volanului.

"La ieşirea din localitatea Cărpiniş, la un moment dat şoferul a pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat în derapaj, a pătruns pe contrasens şi a lovit un podeţ, autoturismul oprindu-se în gardul unei case", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş.
 

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO