Accident grav în judeţul Timiş, provocat de un fazan: cinci răniţi în urma coliziunii dintre două maşini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe ambulanţe au intervenit pentru a transporta răniţii la spital. FOTO: Arhiva Adevărul

Două maşini s-au ciocnit marţi dimineaţa, pe Drumul Naţional 59, care leagă Timişoara de vama Moraviţa. Şoferul unei maşini a frânat brusc pentru a evita, conform spuselor sale, un fazan apărut pe carosabil. Maşina care venea din spate nu a mai avut timp să frâneze.

În prima maşină, un Volvo, se aflau patru persoane, perintre care şi un copil în vârstă de doi ani şi jumătate, iar în maşina din spate, NIssan, se afla doar şoferul. Toate cele cinci persoane implicate au fost duse la Timişoara pentru îngrijiri medicale. Bărbatul aflat singur în maşină a fost cel mai afectat, având probleme de respiraţie în urma declanşării airbagului, el suferind de astm.

Circulaţia a fost blocată până în jurul orei 10.00, iar poiţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs accidentul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
O altă vedetă dată afară de la Pro Tv. A avut aceeași soartă precum Cătălin Măruță: „O să fie foarte greu”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți