A murit Lucia Pîrvu, organizatorul celui mai important salon al vinului din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucia Pîrvu

Lucia Pârvu, cunoscut enolog din România, organizatorului Salonului Internaţional de Vinuri VinVest din Timişoara, va fi înmormântată la Bucureşti.

Lucia Pîrvu, singura femeie enolog din România (printre puţinele femei enolog din Europa), directoarea salonului VinVest din Timişoara, cea mai mare manifestare dedicată vinului de la noi în ţară, a murit, miercuri, 6 mai 2020, la Bucureşti. 

Lucia Pîrvu a crescut într-o familie de care se ocupa de vinificaţie şi distilerie, astfel a ajuns să facă studii agronomice. 

A lucrat ca specialist la Vinexport şi şi-a desăvârşit cunoştinţele în Franţa.

În 2005, Lucia Pîrvu a fondat societatea VinVest, prin care a organizat târguri, expoziţii, congrese, conferinţe, team-building-uri, work-shop-uri, simpozioane, evenimente de promovare şi degustare de vinuri româneşti şi internaţionale.

Din anul 2010 – VinVest devine membru fondator al Asociaţiei de Cultură şi Promovare a Vinului.

Lucia Pîrvu – director general VinVest a fost unul din membrii fondatori ai Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România care a luat fiinţa în anul 1994. Începând cu anul 2009, era membră în Asociaţia Consultanţilor Enologi din România.

În anul 2004 s-a organizat prima editie a Salonului Naţional VinVest sub tutelajul Expovest Timişoara.

Începand cu anul 2005 acest eveniment a devenit Salonul Internaţional de Vinuri VinVest, care a ajuns în 2019 la ediţia a XVI-a.


Vestea tristă a fost transmisă, miercuri, de fotograful timişorean Constantin Duma, care a fost partenerul de viaţă a Luciei Pîrvu.
 

Lucia Pîrvu va fi înmormântată vineri, 9 mai, la ora 13.00, în Bucureşti. 

 

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani