50 de ani de când au ieşit pe şine legendarele tramvaie Timiş, fabricate la Timişoara FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu 50 de ani a început să circule pe străzile din Timişoara celebrele tramvaie Timiş. Timişorenii au putut călătorii cu ele până în 2005, când au fost înlocuite de garniturile moderne aduse din Germania.

Între anii 1950 - 1954 a fost realizat primul tramvai românesc pe boghiuri – Gb 2/2, după proiectul început în anul 1946 de către Corneliu Miklosi, la Timişoara.

Întreaga serie de tramvaie de acest tip a fost realizată în cadrul atelierelor situate pe actualul Bulevard Take Ionescu, la numărul 56. În acei ani, premiera nu a coincis cu planurile Partidului Comunist care, după realizarea primelor cinci tramvaie, a interzis continuarea producţiei. 

Între timp, pentru că intreprinderile bucureştene şi craiovene nu puteau face faţă cerinţelor pentru toată ţara, la Timişoara au continuat modernizărilor de tramvaie, prin recarosarea celor produse înainte de 1914 sau modernizate ulterior, lucrări începute odată cu numirea lui Corneliu Miklosi la conducerea societăţii Tramvaiele Comunale Timişoara.

“Începutul anilor ‘60 este marcat de apariţia tramvaiului de tip T1-62, o altă modernizare a unor tipuri de tramvaie vechi, proiect realizat şi coordonat de inginerul Gheorghe Bihoi. Proiectul este ulterior continuat, ajungându-se până la primele desene de vagoane motor articulate româneşti. Cu toate că aceste proiecte au rămas la stadiul de desene, ideea nu a fost abandonată, iar în 1969, sub conducerea aceluiaşi Gheorghe Bihoi, care a coordonat un grup de tehnicieni şi ingineri reprezentativi atât din cadrul Intreprinderii de Transport Timisoara cât şi din cadrul Institutului Politehnic Timişoara, se începe proiectarea unui concept nou de tramvai. Acesta era un vagon motor silenţios, pe boghiuri, ce reprezenta o variantă adusă la zi a tramvaiului Gb 2/2. Proiectul avea să poarte denumirea internă TM 69. Conform ingineului Bihoi, deşi iniţial s-a dorit ca noul tramvai sa fie şi primul model de tramvai articulat din ţară, conducerea ITB (n.r. Intreprinderea de Transport Bucuresti) s-a opus, argumentând că <pentru un oraş de mărimea Timişoarei formatul vagon motor + vagon remorcă este suficient>. Rezultatul a dus la modificarea proiectului iniţial şi adaptarea sa conform aprobărilor. Ca şi precedentul model de tramvai pe boghiuri, şi istoria prototipului tramvaiului Timiş avea să fie scrisă în aceleaşi ateliere din bulevardul Take Ionescu 56. Realizat pe parcursul anului 1970, prototipul tramvaiului Timiş şi-a început călătoria pe liniile timişorene la finele acelui an”, a povestit designerul Silviu Dănescu, unul din cei mai mari pasionaţi de istoria mijloacelor de transporturi din ţară, care a lucrat şi la conceptul Muzeului “Corneliu Miklosi” din Timişoara.

Fotograful olandez Hans Oerlemans, pasionat de tot ce înseamnă transport în comun, a lăsat o colecţie impresionantă de poze istorice realizate în mai multe oraşe din România, printre care se află şi Timişoara.
 

GALERIE FOTO

Noul tramvai beneficia de o caroserie cu un design modern, cu zone vitrate mari, salonul fiind iluminat cu lămpi fluorescente. Din punct de vedere tehnic, proiectul timişorean a beneficiat şi de sprijinul companiei Stadtwerke din München, care a pus la dispoziţie diferite subansamble sau componente utilizate pentru noul proiect.

“Tramvaiele Timiş au fost primele care au folosit pantograful asimetric, iar prima serie a acestora a beneficiat de sistem de acţionare şi control electric furnizat de Kiepe Electric”, mai spune Dănescu.

Producţia se mută la Electrometal (Eltim)

Producţia de tramvaie se transferă la Intreprinderea Electrometal (Eltim) începând cu 1977. Proiectul tramvaiului Timiş îşi continuă evoluţia, astfel încât în anul 1982, pe langă prototipul tramvaiului simplu articulat apare şi cel al unui model îmbunătăţit, denumit Timiş 2. 

“A început o cosmetizare, o îmbunătăţire a modelului de tramvai existent, iar în 1982 este prezentat urmaşul acestuia, care va purta numele de Timiş 2, la Expoziţia Realizărilor Economice Naţionale de la Bucureşti. Tramvaiul nou prezente diferenţe estetice. Practic, la prima versiune partea de afişaj de linie era separată de caroserie, la Timiş 2 era inclusă în partea frontală”, a mai declarat Silviu Dănescu. 


 

Apariţia acestui tip de tramvai a schimbat ideea de transport în comun din anii ‘70, tramvaiul Timiş devenind în acea perioada unul din simbolurile oraşului. 

“Prin producţia de serie a acestui tip de tramvai s-a continuat tradiţia locală industrială, care a dus la dezvoltarea Timişoarei, în ciuda opreliştilor apărute de-a lungul istoriei. Interzicerea în anii ‘80 a utilizării aluminiului, precum şi a altor materiale scumpe, şi obligativitatea folosirii componentelor doar din producţia naţională (pentru evitarea importului) a dus la o scădere a calităţii acestor tramvaie”, a completat Silviu Dănescu.

Tramvai Timiş în 1987 FOTO Wikipedia.org   
 

Tramvaiul Timiş 2 atingea până la 70 de kilometri pe oră şi avea o capacitate de 24 de locuri pe scaune şi 61 în picioare. Vagonul motor are cabina de conducere separată de spaţiul pentru călători. Cabina era dotată şi cu o staţie de amplificare prin care vatmanul poate comunica cu călătorii.
 


Tramvaiul modernizat Timiş 2 
 

Peste 530 de tramvaie fabricate la Eletim

Tramvaiul Timiş a asigurat transportul în comun din numeroase oraşe româneşti precum: Arad, Brăila, Cluj, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Reşiţa, Sibiu şi Timişoara. Tramvaiele de acest tip au deservit Timişoara între anii 1970 şi 2005. Producţia de tramvai a depăşit numărul de 530 de bucăţi, acestea fiind realizate între 1971 şi 1990, an în care fabrica Eltim a fost închisă.

Regia de transport din Iaşi le-a casat imediat după 1990 datorită problemelor de exploatare ce au dus la mai multe accidente. Ultimele tramvaie Timiş a fost scoase din Arad, în 2008. Ultimul oraş care a păstrat acest tip de tramvai în serviciu a fost Cluj-Napoca, unde a fost în cirulaţie până în anul 2011. 

Tramvai Timiş abandonat în depoul de la Timişoara
 

În prezent tramvaiele Timiş mai există în câteva oraşe din ţară şi au fost păstrate atât în scop muzeal cât şi turistic, cele din Timişoara urmând a fi incluse în colecţia Muzeului “Corneliu Miklosi”. Unul circulă şi astăzi ca tramvai turistic.

Gheorghe Bihoi, părintele tramvaielor din Timişoara, trăieşte în oraşul de pe Bega, are o vârstă foarte înaintată, iar problemele de sănătate cu care se confruntă nu au permis realizarea unui interviu cu acesta.

Inginerul Gheorghe Bihoi, părintele tramvaiului Timiş

Vă mai recomandăm şi:

FOTO VIDEO Timişoara, oraşul tramvaielor nemţeşti. Cum s-a trecut de la rablele „Timiş“ la luxoasele „second-handuri“ din Bremen şi Karlsruhe

FOTO Primăria Timişoara cumpără 16 tramvaie noi din Turcia. Cum arată modernele tramvaie Bozankaya care vor circula în capitala Banatului

150 de ani de la primul tramvai tras de cai din Timişoara: Timp de 30 de ani preţul călătoriei a rămas acelaşi

FOTO Povestea tramvaielor Gemene - care circulau în Timişoara din 1927. Unde a mai fost păstrat un exemplar

REPORTAJ Singura fabrică românească de tramvaie care luptă pentru supremaţie cu o companie turcească FOTO

Cu tramvaiul prin centrul Timişoarei: imagini istorice realizate de olandezul Oerlemans GALERIE FOTO

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV