Urmărit naţional şi internaţional prins de poliţişti la Band

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspectul a fost prins în localitatea Band

Poliţişti mureşeni din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Compartimentul Urmăriri, au reuşit ieri să îl reţină pe suspectul în cazul mai multor furturi comise în ţară şi în străinătate. Acesta era urmărit atât naţional, cât şi internaţional.

Bărbatul de 32 de ani, din Târgu-Mureş, a fost identificat cu ajutorul poliţiştilor din localitatea mureşeană Band, în care suspectul se ascundea. Acesta era conştient de faptul că poliţia se afla pe urmele lui şi a încercat să scape, adăpostindu-se departe de oraş.

După ce a fost prins, suspectul a fost introdus în Penitenciarul din Târgu-Mureş, unde îşi va ispăşi pedeapsa de 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.

Anul trecut, poliţiştii mureşeni au mai reţinut două persoane pe numele cărora fuseseră emise mandate internaţionale de executare a pedepsei, pentru săvârşirea de infracţiuni economice sau pentru comiterea mai multor furturi. Primul a fost prins în comuna Fîntînele, iar celălalt la Luduş, acesta din urmă fiind căutat de autorităţile germane.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne