Video Elevul și-a bătut diriginta după ce, anterior, a făcut gesturi obscene, a fost reţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevul din clasa a VIII-a de la Colegiul Naţional "Alexandru Papiu Ilarian" din Târgu Mureş, care a făcut gesturi obscene la ore, iar apoi şi-a agresat diriginta a fost reţinut, luni seara, de poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară, potrivit Agerpres.

În urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară şi în baza probatoriului administrat, faţă de tânărul de 15 ani a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore.

„Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, în vederea executării măsurii. Precizăm faptul că tânărul a fost testat cu privire la posibila prezenţă a substanţelor interzise, rezultatul fiind negativ", a arătat, luni seara, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.

Potrivit sursei citate, cercetările continuă în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.

Știrea inițială:

Un elev de clasa a VIII-a din Târgu Mureş a fost imobilizat, luni, de două ori și dus la sediul Poliţiei Municipale după ce s-a urcat pe un dulap în timpul orelor de curs şi a arătat gesturi obscene, iar la două ore după incident și-a lovit cu pumnii şi picioarele diriginta amenințând-o cu moartea

Incidentul a avut loc la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș.

„Astăzi, 11 martie 2024, în jurul orei 10,00, diriginta clasei a VIII-a A a solicitat intervenţia doamnei director la această clasă. Un elev era urcat pe dulap şi protesta la invitaţia de a se da jos şi a participa la ore, pe motiv că a fost sancţionat de nenumărate ori din cauza comportamentului. La refuzul şi limbajul injurios, doamna director a rugat elevii să iasă din clasă împreună cu doamna profesor şi să meargă în laboratorul de specialitate. În acest timp, elevul în cauză şi-a aprins o ţigară, aşezându-se pe pervazul geamului, laboratorul fiind situat la etajul II. A fost apelată atât Poliţia de proximitate, cât şi Serviciul de urgenţă 112”, a arătat Inspectorul Școlar general al judeţului Mureş, Paula-Maria Dărăban, într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Elevul agresiv. FOTO Captură video Punctul.ro

A arătat gesturi obscene cadrului didactic

La sosirea echipajului de poliţie, elevul din clasa a VIII-a se afla la nivelul parterului, iar după o răbufnire violentă, a fost imobilizat şi dus la maşina de poliţie.

Iată ce a arătat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş într-un comunicat de presă:

Poliţiştii de ordine publică (proximitate), alături de poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară s-au deplasat la faţa locului, stabilind faptul că un elev de 15 ani, din clasa a VIII-a, s-a urcat în timpul orelor de curs pe un dulap şi a arătat gesturi obscene cadrului didactic. Tânărul a manifestat un comportament necooperant faţă de poliţişti, fiind imobilizat şi condus la sediul Poliţiei municipiului Târgu Mureş, unde a fost invitată şi mama acestuia, pentru clarificarea stării de fapt şi lămurirea situaţiei”.

Potrivit IPJ Mureș, tânărului i-a fost aplicată o amendă de 500 de lei, conform Legii nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

S-a întors și și-a lovit diriginta de mai multe ori

Dar incidentul nu s-a încheiat aici.

„La colegiu s-au prezentat angajaţii de la Poliţia de proximitate şi siguranţă şcolară, pentru a lua declaraţii. După plecarea acestora, elevul s-a întors împreună cu mama lui, au aşteptat-o pe doamna dirigintă pe hol, au ameninţat-o cu moartea şi, într-o răbufnire violentă, elevul i-a aplicat acesteia mai multe lovituri. A fost apelat din nou echipajul de poliţie prin dispeceratul 112 şi l-au ridicat pe elev împreună cu mama lui. Doamna dirigintă a fost transportată la IML şi SMURD”, a mai relatat inspectorul şcolar general al judeţului Mureş, Paula-Maria Dărăban.

Cercetările continuă

După ce reprezentanţii aceleiaşi unităţi de învăţământ au sesizat din nou Poliția, de data aceasta cu privire la o faptă de agresiune, polițiștii s-au întors la școală.

„La faţa locului, poliţiştii au stabilit că acelaşi tânăr ar fi aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele cadrului didactic îndrumător, manifestându-se recalcitrant în continuare. Tânărul a fost imobilizat şi condus la sediul unităţii de poliţie alături de părintele său, în vederea continuării cercetărilor şi luări măsurilor legale care se impun”, a precizat IPJ Mureş.

Este posibil ca elevul care a sfidat profesorii, iar apoi a devenit agresiv să fi fost sub influența unor substanțe halucinogene, potrivit punctul.ro care a publicat imagini șocante, în care acesta apare fumând în sala de clasă și ignorând profesorii care îi cereau să se așeze.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi