Târgu-Mureş: Ministrul Transporturilor, noul cetăţean Pro Urbe al oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu va primi distincţia de cetăţean Pro Urbe al oraşului. Decizia a fost anunţată de primarul Dorin Florea.

Ministrul Transporturilor Anca Boagiu va fi noul cetăţean Pro Urbe al oraşului. Anunţul a fost făcut de primarul Dorin Florea şi vine ca o răsplată "pentru deciziile istorice pe care le-a luat pentru Târgu-Mureş".

"Peste două săptămâni când vor fi Zilele Oraşului sperăm că doamna ministru să ne onoreze cu prezenţa pentru a-şi lua premiul", a spus Florea.

Un a dintre "deciziile istorice" luată de ministrul Anca Boagiu a fost cea de mutare a Aeroclubului mureşean. "Am luat decizii care favorizează dezvoltarea economică a oraşului în perioada următoare. Prima a fost mutarea aeroclubului într-o altă altă locaţie astfel încât investiţia IBM să poată fi realizată în timpul cel mai scurt, iar graficul stabilit să fie dezvoltat", a precizat ministrul.

Cea de-a doua decizie vizează mutarea căii ferate din oraş. "În perspectivă avem deja în lucru studiile pentru a vedea cum va fi mutată calea ferată din oraş, astfel încât municipiul să se dezvolte fără a fi împiedicat de existenţa căii ferate", a mai spus ministrul.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa