Târgu-Mureş: Concursuri şi jocuri distractive în Promenada Mall

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii l-au găsit pe Iepuraşul de Paşti

Câştigătorii competiţiilor au primit din partea Iepuraşului dulciuri şi invitaţii la circ sau la spaţiul de joacă. Toţi copiii prezenţi aseară la Promenada Mall au devenit „super-eroi” pentru o zi, deoarece l-au găsit pe Iepuraşul de Paşti.

Sute de copiii s-au distrat de minune aseară în incinta Promenada Mall, unde au participat la o serie de concursuri, menite să-i aducă în atmosfera Sfintelor Paşti. Organizatorii au venit cu o idee originală, pentru a-i implica pe cei mici în tot felul de activităţi interactive. „Am creat un scenariu în care Iepuraşul de Paşte a fost răpit în timp ce venea spre mall, unde urma să se întâlnească cu cei mici pentru a le da cadourile de Paşti. Deoarece nu era nici un super erou disponibil să-l găsească, am apelat la ajutorul copiilor, care au devenit ei super-eroi şi au reuşit să-l salveze pe Iepuraş”, spune Cristian Bojan, co-organizatorul evenimentului.

Concursuri distractive

Pentru a-l găsi pe Iepuraş, cei mici au fost nevoiţi să treacă prin mai multe probe de concurs. Prima probă consta în găsirea ouălor pierdute de urecheat prin mall. Copiii au fost împărţiţi în mai multe echipe, iar fiecare echipă a adunat ouăle găsite într-un coşuleţ. Apoi, fiecare copil şi-a colorat oul găsit în cadrul concursului de vopsit ouă şi şi-a dovedit îndemânarea la concursul de viteză, unde au fost nevoiţi să-şi transporte oul într-o linguriţă, fără să-l scape.

În ultima probă de concurs, cei mici au învăţat să ciocnească ouăle după tradiţie. După ce au trecut prin toate probele, copiii l-au găsit pe Iepuraş, care i-a răspplătot pe toţi ceii prezenţi cu ouă de ciocolată.

Printre cei care s-au bucurat de prezenţa Iepuraţului s-a aflat şi Orsolya Fabian, de patru ani jumate, care a venit la mall cu bunica Florica. „Mi-a plăcut foarte mult, am găsit două ouă la concurs şi am primit ou de ciocolată de la Iepuraş”, spune fetiţa. Bunica ei s-a arătat la fel de încântată. „A fost excepţional, am stat cu sufletul la gură pentru că nepoţica mea a fost foarte emoţionată la început, dar i-a plăcut şi a participat la mai multe probe de concurs”, spune Florica Fabian, de 61 de ani pensionară.

Mai multe pentru tine:
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!