Sindicaliştii de la Azomureş cer măriri salariale. Dacă nu vor ajunge la un acord cu patronatul, vor declanşa conflictul de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicaliştii spun că cererile lor ar costa compania 700.000 euro anual

Sindicatul Alternativa 2002, care reprezintă peste 1.000 de angajaţi ai combinatului Azomureş, cere patronatului măriri salariale, altfel va declanşa conflictul de muncă. Sindicaliştii spun că cheltuielile pentru patronat, dacă le-ar fi acordate aceste măriri, nu depăşesc 700.000 euro anual. Conducerea Azomureş a venit cu două variante de oferte, ambele refuzate însă. O nouă rundă de negocieri va avea loc joi, 4 februarie.

Sindicaliştii cer introducerea sporului de fidelitate şi a indemnizaţiei de conducere în salariu, „cu precizarea că, la îndeplinirea condiţiilor de trecere într-o nouă grila de fidelitate, salariul de bază se va majora corespunzător”, se ararttă într-un comunicat de presă.

Alte revendicări sunt: introducerea primelor în salariu; indexarea cu 3,5 %, apoi redistribuirea în 13 părţi egale la care să se adauge 150 de lei, 12 părţi se consideră salariul lunar cea de-a 13-a se acorda ca primă de vacanţă la plecarea într-o tranşă de minim 5 zile de concediu; acordare a sporului de 100% şi pentru orele lucrate în zilele de sâmbătă.


Maria Dăndărău, vicepreşedintele Sindicatului Alternativa 2002, spune că aceste creşteri nu afectează semnificativ bugetul combinatului. Mai mult, aceasta spune că salariile sunt „îngheţate” de 3 ani. Îndeplinirea revendicărilor ar însemna, pe scurt, la un salariu de 1.200 de lei, o creştere de 170 de lei.

 Patronatul actual spune că a făcut cele mai mari investiţii din ultimii 30 de ani în combinat, iar sindicaliştii solicită majorări salariale „nerealiste”. Conducerea Azomureş „regretă faptul că Sindicatul Alternativa 2002 nu doreşte să încheie noul contract colectiv de muncă pentru anul 2015 şi preferă să menţină o stare conflictuală la nivelul platformei de producţie”, după cum se arată într-un comunicat transmis presei.

Conducerea Azomureş a oferit două variante finale: fie includerea celor 4 prime (Paşti, concediu, Crăciun, Ziua Chimistului) şi a sporurilor în salariul de bază, la care se aplică o majorare de 3,5 %, fie includerea celor 4 prime şi a sporurilor în salariul de bază, plus o majorare de 100 de lei/lunar, acordată fiecărui angajat.
În funcţie de rezultatul negocierilor care vor avea loc joi, sindicaliştii vor decide dacă vor deschidere sau nu conflictul colectiv de muncă, cu respectarea paşilor legali, mergând până la grevă.

Citiţi şi

Grevă la Mina de Uraniu Crucea. Ortacii refuză să intre în subteran până când nu le vor fi majorate salariile

Hidroserv stă pe un butoi cu pulbere. Liderii de sindicat cer intervenţia Ministerului Energiei


 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie