Ponta a numit o mureşeancă la conducerea Statisticii Române

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Beatrix Gered este noul director al INS

Primul ministru Victor Ponta l-a eliberat din funcţie pe preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Virgil Voineagu, decizie publicată deja în Monitorul Oficial. În locul acestuia a fost numită în funcţie mureşeanca Beatrix Gered, fostă membră a Uniunii Democrate a Tinerilor Maghiari şi până de curând vicepreşedinte al Institutului.

Mamă a unui copil în vârstă de un an de zile, Gered a lucrat la Universitatea Sapientia din Târgu-Mureş şi la Direcţia pentru Tineret şi Sport Mureş, până să ocupe funcţia de secretară a Uniunii Democrate a Tineretului Maghiar.

Înainte de a fi promovată în funcţie de directoare a Institutului Naţional de Statistică, Beatrix Gered a fost vicepreşedinta instituţiei, ocupându-se în special de partea de IT. La începutul lunii iulie a anului trecut, prin decizii semnate de şeful Guvernului (Victor Ponta), Cristian Stanica şi Beatrix Gered au fost eliberaţi din funcţia de vicepreşedinte al INS, în locul acestora fiind numiţi Elena Iagăr şi Florin Ciurariu. La numai câteva zile, însă, premierul s-a razgândit în privinţa candidatei susţinute de UDMR, menţinând-o în functie pe aceasta.

 

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi