Percheziţii în toată ţara într-un dosar de corupţie în care sunt implicaţi zeci de medici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

68 de percheziţii s-au desfăşurat astăzi în toate judeţele României, într-un dosar al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu-Mureş, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., la persoane bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni. Sunt vizaţi zeci de medici acuzaţi că au falsificat bilete de trimitere, prescripţii medicale şi registre.

Într-un comunicat al Poliţiei Române se arată că:

„La data de 9 mai a.c., poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Tg. Mureş, sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Tg. Mureş, desfăşoară, în toate judeţele României şi în municipiul Bucureşti, 68 de percheziţii într-o cauză penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals, înşelăciune, constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi  fraudă informatică.

În fapt, începând cu anul 2013, mai multe persoane de pe teritoriul judeţului Mureş şi nu numai, având calitatea de cadre medicale (medici de familie, medici de specialitate, asistenţi medicali), ar fi falsificat în mod repetat înscrisuri oficiale, respectiv bilete de trimitere, prescripţii medicale şi registre, prin care ar fi atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului (diagnostice fictive, efectuarea de consultaţii, dispozitive medicale recomandate fictiv). 

Acţiunea este efectuată  cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – I.G.P.R., precum şi al Serviciului Judeţean Anticorupţie Mureş şi al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Sibiu.

La activităţi participă poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş.”

Mai multe pentru tine:
Singurul dictator sovietic înlăturat din funcție: «Hrușciov a demascat cultul lui Stalin după moartea lui, iar noi demascăm cultul lui Hrușciov cu el în viață»
Prima reacție a lui Cătălin Scărlătescu după despărțirea de actrița Doina Teodoru. Ce planuri are de acum înainte
Premierul de la Chișinău afirmă că arestarea fostului șef SIS este ,,parte a planului de a preveni Federația Rusă să intervină în alegeri”
Unde a dispărut Angela Similea? De ce n-a cântat la Festivalul Mamaia? Octavian Ursulescu rupe tăcerea: „Nu cumva marii artiști se simt marginalizați?”
Scene de groază în Bali, după cele mai puternice inundaţii din ultimele decenii. Mai mulţi turiști au fost evacuați cu caiace şi camioane militare
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Catherine Zeta-Jones, pusă la zid din cauza unui comentariu deplasat despre un băiat de 12 ani
Rolul din Couture a scos la iveală drama de nedescris a Angelinei Jolie
William își regretă marea slăbiciune și speră din tot sufletul ca cei trei copii ai lui să n-o moștenească
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?