Harghita, polul frigului. Minus 1,3°C la Miercurea-Ciuc, cea mai scăzută temperatură din ţară

0
Publicat:

Staţia meteo Miercurea-Ciuc a înregistrat, marţi dimineaţa, o minimă de minus 1,3 grade Celsius, cea mai scăzută temperatură consemnată la nivel naţional în zonele locuite din această toamnă, anunță Agerpres.

A căzut brumă pentru prima dată în acest an FOTO Adevărul

Meteorologul de serviciu de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania-Sud Sibiu, Cristina Blaga, a precizat pentru AGERPRES că minima de minus 1,3 grade Celsius de la Miercurea-Ciuc s-a înregistrat pe fondul unui cer senin şi a unei presiuni atmosferice ridicate, care au favorizat scăderea temperaturii.

De asemenea, la Joseni s-a înregistrat valoarea de 0,2 grade Celsius, la Topliţa au fost 1,2 grade iar la Odorheiu Secuiesc termometrele au arătat 4,6 grade Celsius. La staţia de munte Bucin s-au consemnat 3,3 grade Celsius.

Meteorologul Cristina Blaga a adăugat că în Harghita a fost şi prima dimineaţă din această toamnă când a căzut brumă. Valoarea înregistrată marţi este obişnuită pentru judeţul Harghita, şi în dimineţile următoare existând condiţii pentru ca temperaturile să fie la fel de scăzute.

Sursa citată a mai arătat că temperatura cea mai scăzută a zilei de 3 octombrie în Harghita s-a înregistrat în anul 1983, la Miercurea-Ciuc, când termometrele au arătat minus 5,9 grade Celsius.  

Maxime de 26 grade Celsius

Cu toate acestea, meteorologii anunță că vremea se va încălzi în următoarele zile. Marți, 3 octombrie, vremea va fi frumoasă şi se va încălzi, devenind uşor mai caldă decât în mod normal la această dată. Cerul va fi variabil pe parcursul zilei şi mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 26 grade, iar cele minime între 6 şi 15 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, spre 2…3 grade. Izolat, dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă, îndeosebi în centrul teritoriului.

În București, meteorologii anunță vreme caldă. Cerul va fi variabil pe parcursul zilei şi mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 23…25 grade, iar cea minimă de 10…11 grade, mai scăzută în zona preorăşenească, spre 9 grade.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”